15 ONG-uri din România vor beneficia de o cofinanțare din partea Ambasada Franței în România și a Institutului Francez pentru implementarea proiectelor câștigătoare ale concursului dedicat organizațiilor societății civile, lansat în cadrul Forumului Tinerilor „Europa unei noi generații”.

Proiectele selectate se vor desfășura în perioada aprilie 2022 - decembrie 2022 și se încadrează în următoarele cinci categorii:

1-      Educarea privind democrația și implicarea civică

a)       Centrul de Consultanță și Dezvoltare Regională Buzău: înfiinţarea unui cerc de educaţie civică, într-un liceu din Buzău, de către profesori, cu diverse activităţi (conferinţe, vizite la instituţii publice, jocuri de simulare, ateliere tematice, publicare de articole).

b)      Federația Tinerilor din Cluj: formarea tinerilor din județul Cluj privind implicarea civică și leadership-ul, printr-o duzină de ateliere, care le vor permite însușirea bunelor practici pentru integrarea economică și socială.

c)       YouthoPolis: sensibilizarea elevilor de liceu din regiunea Oltenia, în ceea ce privește importanța valorilor democratice, printr-un joc „Enter Dignityland”, pe care îl vor promova prin traducerea acestuia în limba română.

d)      Societatea de Știinte Politice: familiarizarea tinerilor din Cluj-Napoca cu noțiunile de democrație și participare civică, prin ateliere, simulări și activități de reflecție.

2-      Acțiuni împotriva tuturor formelor de discriminare și promovarea toleranței și a egalității de gen

a)      Asociația AUM din Sighișoara: stimularea implicării civice și a comportamentului antidiscriminatoriu în rândul tinerilor printr-o echipă de voluntari, care va desfășura ateliere în școli, va participa la Ziua Europei pe 9 mai, va organiza tabere de vară pentru copii și alte activități ludice.

b)      Asociația Room 2046 din Câmpina: încurajarea fetelor tinere să acționeze pentru egalitatea de gen, prin proiecții și dezbateri dedicate femeilor, în cluburi de film, din șapte orașe mici și mijlocii.

c)       Asociația Maramures Heritage: expoziție și discuții în jurul portretelor evreilor care au trăit în Baia Mare, în anii 1930, pentru a încuraja toleranța și lupta împotriva antisemitismului.

d)      Asociația Justiție pentru Minori: intervenții în școlile județului Iași ale unei echipe de profesioniști, pentru lupta împotriva discriminării, prin diverse activități și lansarea unui concurs de producție artistică pe această temă.

3-      Educarea privind mass-media, lupta împotriva dezinformării și formarea gândirii critice

a)       Asociația Forum Apulum: colectarea a 50 de povești de război, realizate de o echipă de tineri, din Nord-Estul României, formați anterior ca jurnaliști, de către profesioniști. Publicarea acestor povestiri în mai multe formate - documentare, imagini, audio etc.

4-      Dezvoltarea cetăţeniei şi participării europene

a)      Voluntari pentru Idei și Proiecte (VIP) și Europuls - Centrul de Expertiză Europeană: organizarea unei școli de vară de o săptămână la București, pe tematici europene, îndeosebi privind politica externă a Uniunii Europene, prin sesiuni de instruire, ateliere și vizite de studiu la diverse instituții.

5-      Conștientizarea privind protecția mediului (biodiversitate, lupta împotriva schimbărilor climatice)

a)       Organizația Studenților pentru Natură: organizarea EcoDays la Cluj-Napoca, pentru a oferi soluții la schimbările climatice și pentru a sensibiliza tinerii cu privire la protecția biodiversității (ateliere tematice, conferințe, curățarea pădurilor).

b)      Platforma Culturală Frilensăr: sensibilizarea copiilor și a adolescenților din județul Neamț cu privire la importanța conservării biodiversității, prin organizarea de activități, ateliere de informare, fotojurnalism, acțiuni de ecologizare a pădurilor.

c)       Asociația Viitor Plus: dezvoltarea unui proiect ecologic cu elevi și profesori, în cadrul unui concurs prin care aceștia vor fi formați privind tehnicile de comunicare.

d)      Asociația Culturalis din Câmpulung Muscel: formarea formatorilor de tineri din județul Argeș, privind biodiversitatea locală și consumul responsabil, în cadrul mai multor ateliere.

În contextul în care anul 2022 a fost desemnat de Uniunea Europeană Anul European al Tineretului, pentru perioada 2022-2024 tinerii reprezintă una dintre principalele priorități pe agenda Ambasadei Franței și a Institutului Francez din România. Dintre cele 31 de organizații neguvernamentale românești care au răspuns apelului la propuneri de proiecte, au fost selectate 15, pentru a implementa proiecte inițiate de și pentru tineri. Proiectele propuse se înscriu în cadrul global al Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, definite de Organizația Națiunilor Unite pentru 2030 și vor fi implementate în mai multe regiuni ale României. Printre criteriile de selecție au fost apreciate, în mod deosebit, relevanța și caracterul inovator al temelor abordate, precum și diversitatea parteneriatelor alese și sustenabilitatea impactului proiectelor.

Cele 15 ONG-uri vor beneficia de sprijin și cofinanțare de aproximativ 2.500 de euro fiecare pentru implementarea proiectelor propuse.

Ambasada Franței în România și Institutul Francez oferă, de câțiva ani, sprijin tehnic și financiar pentru implementarea proiectelor inițiate de societatea civilă. În acest scop, în fiecare an sunt lansate apeluri la propuneri de proiecte tematice adresate ONG-urilor din România, pentru a identifica exemple de bune practici și pentru a încuraja participarea societății civile la elaborarea politicilor publice.