Locație: București – punct de lucru în Orașul Buftea (Ilfov)
Contract: Full time

Un copil are nevoie de multe lucruri să crească: de iubirea, grija și încrederea unei familii, zâmbete, vorbe de suport și încurajare, de a se exprima liber și de a-și transforma dorințele în realitate. SOS Satele Copiilor România este o comunitate în care oamenii lucrează împreună pentru a asigura accesul la aceste lucruri care să sprijine dezvoltarea copiilor aflați în dificultate.

Cum ar fi să ai un loc de muncă prin care să contribui și tu la cel mai curajos cadou oferit copiilor de la SOS Satele Copiilor România: o copilărie cu veselie și un viitor mai sigur? Cum vei face asta? Învățându-i pe părinți să își descopere și valorifice potențialul, contribuind la creșterea stimei de sine și ajutăndu-i să își îmbunătățească abilitățile parentale. Și câteva lucruri în plus.


Despre job:

Vei oferi sprijin de specialitate familiilor vulnerabile pentru a-i ajuta să își păstreze copiii aproape și a își exploata la maxim propriul potențial;
Te vei dezvolta profesional lucrând într-un proiect cu experiență de peste de 22 ani în servicii de prevenire a separării copilului de familie, alături de o echipă de asistenți sociali cu experiență valoroasă în domeniu;
Vei identifica nevoile familiei, vei propune si oferi servicii de intervenţie pentru copii şi familie, în funcție de specificul și resursele proiectului: consiliere socială, educație parentală, educație financiară, planificare familială, înscriere/mediere școlară, acordare sprijin material, rechizite, activități pentru copii și/sau părinți sau alte forme de sprijin;
Vei monitoriza lunar progresul copiilor şi familiilor beneficiare;
Activitatea ta va îmbina munca la birou (întâlniri de consiliere și alte activități cu copiii/ părinții, distribuire sprijin material, întocmire și actualizare dosare sociale, ședințe de echipă, etc), vizitele la domiciliul familiilor (pentru evaluarea situației inițiale și monitorizare pe parcursul intervenției) și vizite în comunitate (școli, cabinet medicale, parteneri);
Activităţile pentru copii şi părinţi pe care le vei realiza vor fi individuale și întâlniri de grup;
Vei contribui la dezvoltarea capacitații comunității din Orașul Buftea de a sprijini copiii și familiile în situații de vulnerabilitate socială, devenind reprezentantul SOS în comunitate;
Vei lucra în echipă cu colegii de la SOS șî în strânsă colaborare cu reprezentanții autorității locale pentru protecția copilului.

Despre tine:

Ești absolvent de studii superioare în domeniul asistenței sociale (cu licenţă);
Ai deja o experiență de cel puţin doi ani în lucrul cu copii, tineri şi/sau familii vulnerabile;
Detii un permis de conducere (cat. B) și ai disponibilitate pentru a te deplasa cu precădere în comunitatea din Buftea;
Ești familiarizat cu legislaţia și standardele de lucru aplicabile în domeniul protecţiei copilului;
Ești un om de echipă, orientat către soluții și rezolvarea de probleme;
Prietenii te descriu ca fiind o persoană empatică și răbdătoare;
Îți face plăcere să îți planifici și organizezi timpul și munca.
Este un avantaj dacă ești membru în Colegiul Național al Asistenților Sociali și deții avizul de exercitare a profesiei;

Despre ce îți vom oferi:

O cauză care îți va merge la suflet și tot atâtea feluri de a o face să se întâmple, într-o lume în care nevoia de a face lucruri cu sens e din ce în ce mai răsunătoare;
Tichete de masă în valoare de 15 lei/zi;
Primăvara vine și cu o primă de 8 Martie (nu facem diferențe dacă te numești ”Vlad”);
O primă de Paște;
O zi liberă aferentă zilei de naștere și o zi liberă de ziua Familiei;
Zile suplimentare de concediu;
Asigurare medicală de sănătate Allianz Tiriac;
Supervizare de grup și individuală;
Decontarea taxei de membru dacă faci parte din Colegiul Național al Asistenților Sociali;
Acces la cărțile din biblioteca Bookster;
Acces la o rețea plină de resurse și modele de bună practică la nivel internațional;
Schimburi de experiență cu celelalte locații/echipe, alte asociații membre SOS sau/și alte ONG-uri locale;
Participare la diferite formări, traininguri, conferinte, evenimente.

Ca să aflăm și mai multe despre tine, scrie-ne la adresa recrutare@sos-satelecopiilor.ro și trimite-ne CV-ul tău!



***Vă informam că datele dumneavoastră vor fi prelucrate de SOS Satele Copiilor România în procesele de recrutare, având ca temei interesul său legitim de a angaja candidați care să corespundă cerințelor. Termenul de păstrare al acestora este de 2 ani. Prin transmiterea CV-ului considerăm că ați luat la cunoștință de informațiile comunicate anterior. Vă aducem la cunoștință că în orice moment vă puteți retrage consimțământul prin transmiterea unui email la adresa recrutare@sos-satelecopiilor.ro. Vom lua în considerare orice solicitare și vă vom transmite un răspuns în timp util.

Links