Federaţia Organizațiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare din România - FOND este în căutarea unui nou manager de proiect, care să coordoneze implementarea activităților din cadrul proiectului Forumul ONG de la Marea Neagră „Building CSO Capacity for Regional Cooperation within the Black Sea Region", derulat de FOND ca aplicant principal în perioada 2019 - 2021 și finanțat de către Uniunea Europeană, din Instrumentul European de Vecinătate.

Obiectivul principal al proiectului este de a crește stabilitatea și prosperitatea regiunii Mării Negre, prin consolidarea cooperării regionale în rândul organizațiilor societății civile din regiune, în contextul dezvoltării durabile și rezilienței societății.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
- Îmbunătățirea capacității interne a Forumului ONG de la Marea Neagră;
- Oferirea de oportunități de întărire a capacității organizațiilor din regiune și a grupurilor de lucru parte din Forumul ONG de la Marea Neagră;
- Oferirea de suport pentru crearea de parteneriate, proiecte, inițiative și rețele regionale ale ONG-urilor din regiunea Mării Negre;
- Creșterea vizibilității ONG-urilor din regiunea Mării Negre la nivel european și international.

Forumul ONG de la Marea Neagră este un eveniment regional organizat pentru prima dată în anul 2008, de către Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare - FOND, în contextul politicii Sinergiei Mării Negre, cu sprijinul Ministerului român al Afacerilor Externe, al Reprezentanței Comisiei Europene în România și al Black Sea Trust for Regional Cooperation. Forumul ONG de la Marea Neagră urmărește să creeze un spațiu deschis pentru dezbateri, schimb de cunoștinte și experiență, comunicare și cooperare între reprezentanți ai societății civile, guvernelor, organizațiilor internaționale și donatorilor activi în regiunea Mării Negre. Forumul se concentrează pe schimbul de bune practici în diverse domenii și povesti de succes despre cooperarea regională.

Post vacant MANAGER PROIECT (program full time, 8h/zi) cu data de începere 1 februarie 2020. Mai multe detalii puteți găsi în fișa postului, disponibilă mai jos.

Activitățile din cadrul proiectului vor presupune sprijin în organizare de evenimente la nivel internațional (în regiunea Mării Negre și la Bruxelles), deplasări pentru întâlniri cu partenerii și pentru promovarea Forumului la nivel regional/ internațional, gestionarea activităților de întărire a capacității organizațiilor din regiune, gestionarea unui program de sub-granting, raportarea narativă și financiară aferentă proiectului. Mai multe detalii despre proiect puteți găsi pe pagina oficială a Forumului aici: https://blackseango.org/.

Toţi cei interesaţi sunt rugați să transmită la adresa de e-mail fond.romania@gmail.com următoarele documente:
- CV-ul actualizat*;
- Scrisoare de motivație.

Termenul limită pentru depunerea aplicațiilor este 12 ianuarie 2020, 23:59, ora României.

ATENȚIE: Doar aplicaţiile complete şi primite în termenul menţionat vor fi luate în considerare pentru etapa următoarea, cea a interviului.

Links

Files