Fundatia PSI Romania angajeaza Asistent de proiect in orasul Bucuresti, in cadrul unui program finantat de Fondul Global de Lupta Impotriva HIV/SIDA, Tuberculozei si Malariei, care are ca scop prevenirea HIV/SIDA in randul MSM (men who have sex with men/barbati care fac sex cu barbati). Fundatia PSI Romania este o organizatie non-profit parte a unei retele globale (www.psi.org) infiintata in Romania in anul 1998, cu scopul de a contribui la imbunatatirea starii de sanatate a populatiei prin programe de marketing social si comunicare pentru schimbare de comportament. Programul MSM se desfasoara cu succes in cadrul Fundatiei de mai bine de 7 ani, alaturi de celelalte programe implementate de-a lungul timpului.

Responsabilitati:
1. suport administrativ pentru personalul programului (colectare documente financiare, pregatirea voucherelor interne pentru efectuarea platilor, evidenta avansurilor personalului de proiect si intocmirea deconturilor),
2. contact cu echipa nationala a proiectului (planificare activitati)
3. suport in procedura de achizitii de bunuri si servicii (identificare furnizori, redactare cereri de oferte si alte documente pentru proiect, precum si arhivarea documentelor, intocmire contracte si urmarirea efectuarii platilor catre furnizori conform contractelor), cu respectarea cerintelor finantatorului si ale manualului de reguli si proceduri interne,
4. suport logistica: rezervari hoteluri, organizare de evenimente (identificare spatii pentru evenimente, intocmire liste de participanti, contactul cu participantii si cu furnizorii de servicii, intocmire contracte), asigurarea materialelor necesare pentru proiect (intocmire liste de papetarie si alte materiale) si trimiterea lor prin curier catre echipa nationala a proiectului.

Conditii de angajare: norma intreaga, calatorit in afara Bucurestiului de 3 ori pe an, contract pe perioada determinata 1 an.

Candidatul ideal este absolvent de facultate sau student in an terminal, poseda aptitudini organizatorice si de comunicare foarte bune, este capabil sa identifice resurse si solutii cu usurinta, este foarte atent la detalii, poseda cunostinte solide de lucru pe calculator (MS Office), cunostinte medii de limba engleza, nu are prejudecati la adresa grupurilor stigmatizate.
Experienta anterioara de lucru ca asistent de proiect sau in cadrul departamentului administrativ poate constitui avantaj la angajare.

Se ofera un salariu net de aproximativ RON 1500 (pentru candidati exceptionali, acesta poate fi mai mare) telefon mobil, oportunitati de invatare si lucru intr-un mediu tanar, activ si dedicat unei cauze sociale. In functie de perspectivele de finantare ale programelor PSI si de performanta candidatului, se poate oferi o pozitie pe termen lung in PSI (contract perioada nedeterminata).

Persoanele interesate sunt rugate sa trimita un CV la adresa msm@psi.ro, prin posta la PSI Romania, str. Tudor Stefan nr. 43, sector 1, Bucuresti, cod 011656, in atentia lui Tudor Kovacs, sau pe fax: 021.312.72.33, pana pe data de 20.07.2009. CV-ul trebuie sa contina un numar de telefon sau o adresa de email unde candidatii sa poata fi contactati.

Doar candidatii pre-selectati vor fi invitati la interviu. Selectia finala poate presupune o proba practica.