Dacă ai nevoie de provocări, dacă ești creativ și dinamic, dacă știi engleză foarte bine și mai ales, dacă ai experiență în coordonarea de programe internaționale și naționale, atunci te așteptăm în echipa FONPC!

Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil caută o persoană dispusă să lucreze la nivel internațional și național cu ONG-urile și cu autoritățile publice, o persoană care să interacționeze și cu tinerii, copiii din programele FONPC și care să aibă competențe în coordonare de proiecte și în lucru în echipă.
De cele mai multe ori, recompensele cele mai puternice pentru toate orele petrecute la birou sau pe teren sunt viețile de copii schimbate în bine, îmbrățișările celor mici și prieteniile care se leagă între colegii cu care lucrăm în interiorul Federației sau în afara ei. Nici recompensele financiare nu sunt rele, însă pentru asta este nevoie să ne scrieți la adresa: daniela.gheorghe@fonpc.ro, până la data de 29 ianuarie 2019.
Câteva dintre oportunitățile acestui job:
1. Sprijin în organizarea conferinței ”FII TU SCHIMBAREA! - Parteneriat pentru îmbunătățirea tranziției de la îngrijirile alternative la viața independentă”, 12-13 iunie 2019. Conferința face parte din PROIECTUL “O abordare integrată cu privire la dezvoltarea capacității profesioniștilor și a tinerilor” (“Leaving Care – An Integrated Approach to Capacity Building of Professionals and Young People”), co-finanțat prin Programul Drepturi, Egalitate și Cetățenie al Uniunii Europene, urmărește să contribuie la dezvoltarea capacității profesioniștilor care lucrează cu copii și tineri care părăsesc sau au părăsit sistemul de protecție specială.

Proiectul este implementat în colaborare cu Federația SOS Children’s Villages International (aplicant principal), FICE Austria, SOS Satele Copiilor Bulgaria, Estonia, Ungaria si Italia, precum și cu FONPC.

Principalul obiectiv al proiectului este acela de a cultiva în cadrul sistemului de protecția copilului o cultură bazată pe respectarea drepturilor copilului care să ducă la îmbunătățirea situației tinerilor care părăsesc sistemul de protecție specială.

2. Sprijin în coordonarea proiectului ”Coordinated Response to Child Abuse and Neglect via a Minimum Data Set: from planning to practice 'CAN-MDS II'” (CAN MDS II) (Răspuns coordonat în cazurile de abuz și neglijare copilului prin intermediul unui set minim de date: de la planificare la aplicare ”CAN-MDS II”), finanțat prin Programul Uniunii Europene „Drepturi, egalitate și cetățenie” pentru perioada 2014-2020, Subiect: RECRDAP-GBV-AG-2017, Tipul acțiunii: REC-AG, într-un consorțiu cu următoarea componență: Institouton Ygeias tou Paidiou (Grecia), coordonator de proiect, The Department of Labour, Ministry of Labour, Welfare and Social Insurance (Cipru), Observatoire national de la protection de l'enfance- GIP Enfance en danger (Franța), Fundació Aroa (Spania), Universitatea ”Babeș-Bolyai” (România), Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil (România), State Agency for Child Protection (Bulgaria), South-West University NEOFIT RILSKI (Bulgaria), HFC Hope for Children CRC Policy Center (Cipru).

Proiectul vizează întărirea capacității profesioniștilor care lucrează cu și pentru copiii din sectoarele relevante pentru protecția copilului din 6 țări membre ale Uniunii Europene în abordarea situațiilor de copii în risc de abuz și/sau neglijare, respectiv, în recunoașterea, raportarea și înregistrarea corespunzătoare a acestora. Totodată, prin acest proiect se dorește ca profesioniștii care au fost formați să își îmbunătățească cooperarea multidisciplinară și intersectorială prin facilitarea schimbului de informații dintre ei, raportarea, urmărirea și prevenirea re-victimizării, iar, în același timp, la nivel de populație, să funcționeze ca un mecanism de colectare a datelor în mod uniform, fiabil și comparabil pentru incidența reală a cazurilor de copii abuzați și/sau neglijați existentă la nivel local, național și internațional.
FONPC este o Federație cu 73 de ONG-uri active în domeniul drepturilor copilului. Interzicerea instituționalizării copiilor sub 3 ai, înființarea avocatului copilului sunt doar două dintre aspectele la care am contribuit de-a lungul anilor. Cea mai nouă aventură a FONPC este promovarea ”Strategiei Naționale de educație parentală”. Admirați și respectați, blamați sau acuzați, premiați și recunoscuți, așa au trecut cei 21 de ani de când milităm pentru drepturile copiilor.