Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS) intenționează să contracteze, prin concurs, un specialist financiar-contabil, cod cor 241104.

A. Condiții generale pentru candidați:
- cetățenia română, cetățenia altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spatiului Economic European și domiciliul în România;
- cunoașterea limbii române, scris și vorbit;
- vârsta de minimum 18 ani împliniți;
- capacitate deplină de exercițiu;
- stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza de adeverință medicală eliberată de medicul de familie sau uniățti medicale abilitate;
- să nu fi fost condamnați pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanități, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legatura cu serviciul, care impiedică înfaptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
- îndeplinesc condițiile de studii, de vechime și celelalte condiții specifice solicitate.
B. Condițiile specifice:
1. Studii superioare economice Ciclu I+Ciclu II sau echivalent cu diplomă
2. Vechime în muncă minim 5 ani
3. Experienţă relevantă de minim 3 ani în domeniul financiar-contabilitate
4. Cunoştinţe bune de limba engleză
5. Cunoştinţe foarte bune de utilizare a calculatorului şi a programelor de contabilitate (Microsoft Office cel puţin Word, Excel, Internet Explorer, program CIEL, etc).

Persoanele care consideră că îndeplinesc condițiile generale și specifice și au abilitățile necesare sunt invitate să trimită:
1. CV-ul (actualizat la zi, în format Europass, ăn limba română)
2. Cerere de înscriere la concurs (nu exista un format standard) cu datele personale și acordul de prelucrare a datelor personale pentru participarea la procesul de recrutare și selecție
3. Câte o copie a următoarelor documente:
 act de identitate
 documente care atesta nivelul de studii ți alte acte care atestă efectuarea unor specializări relevante pentru post (diplome de studii și alte acte similare etc.)
 copii ale carnetului de munca și adeverințe, după caz, care sa ateste experiența profesională generală
 orice documente prin care se poate dovedi experiența specifică solicitată
 cel puțin o recomandare de la locurile de munca anterioare/colaborări care demonstrează îndeplinirea cerințelor specifice
 adeverință medicală, de la medicul de familie sau unități sanitare abilitate, care să ateste starea de sănătate corespunzătoare pentru post
 cazier judiciar sau declarație pe propria răspundere ca nu a suferit condamnări incompatibile cu postul pentru care aplică.

Actele care constituie dosarul de concurs pot fi trimise la adresa de e-mail: office@frds.ro, până la data de 18 iunie 2020, ora 12:00. Informații suplimentare pot fi obținute la persoana de contact: Mariana Pop - mobil: 0721 274 984.
Consultă anunțul integral de angajare

Links