Căutăm o persoană romă care să fie responsabilă cu partea de comunicare și promovare a companiei noastre de teatru, fie că are experiență în domeniu sau doar skill-uri. E în regulă oricum, pentru că îi vom asigura noi un curs de formare.

Tot ce căutăm este o persoană creativă și deschisă să învețe lucruri noi... cum ar fi o perspectivă antirasistă feministă în artă. :) Așteptăm CV-uri la giuvlipen@gmail.com.

Cine suntem?
Giuvlipen înseamnă feminism în limba romani și este prima companie de teatru independent feminist rom din România. Arta noastră este provocatoare, experimentală și foarte performativă. Temele spectacolelor noastre sunt diverse, dar au ceva în comun: discutăm deschis subiecte pe care uneori istoria, uneori mentalitatea și constrângerile sociale sau politice le-au pus sub tăcere. În fiecare spectacol ne propunem să revendicăm arta, istoria și identitatea culturală romă, prin povești spuse chiar de noi, artiștii și artistele rome. Giuvlipen a fost înființată în 2014 de actrițele Mihaela Drăgan și Zita Moldovan. Mai multe detalii despre proiectele noastre pe: https://giuvlipen.com/.

La ce să te aștepți
Iată câteva dintre lucrurile cu care ne așteptăm să contribui în activitatea ta de PR pentru Giuvlipen:
Gestionarea conturilor de social-media (Facebook, Instagram): căutăm pe cineva care are dorința și capacitatea de a identifica subiecte și resurse potrivite și de a redacta postări.
Relații cu media: activitatea ta va include redactarea de comunicate și materiale de presă, deci vei avea nevoie de abilități de pitching (research contacte presa, gestionarea relațiilor existente, parteneriate media) dar și de redactare.
Cunoștințe de limbă engleză: deoarece avem multiple colaborări în proiecte internaționale, ne dorim să ni se alăture cineva care are un nivel mediu spre avansat atât conversațional cât și în scris.
Editare grafică minimă: va fi, uneori, nevoie de editarea sau declinarea unor materiale realizate de un grafician pentru utilizarea lor în social media sau pentru activitatea curentă.

Pentru toate aceste responsabilități ne vom asigura că îți vom pune la dispoziție spațiul și resursele necesare pentru a deprinde abilitățile necesare.

Cum să îți dai seama că ești persoana potrivită?
Dacă răspunzi cu „Da!” la o parte dintre întrebările de mai jos:
Petreci timp online și știi ce instrumente poți folosi pe Facebook și ce poți folosi pe Instagram?
Te interesează subiectele feministe și discuțiile despre o societate mai echitabilă?
Îți e familiar mediul cultural și ai vrea să te implici în această arie?
Ai responsabilitatea lucrului atât pe task-uri individuale cât și într-o echipă?
Atunci când nu ai cunoștințe pe un subiect, compensezi prin curiozitate și disponibilitatea de a fi ghidatx?

Deoarece încă experimentăm cu felul în care vom integra în echipă această poziție, pentru început suntem în căutarea unei persoane care are disponibilitate de cel puțin 15 ore pe săptămână. Avem, însă, flexibilitate cu privire la acest aspect. Coordonatele salariale vor fi discutate în cadrul interviului.

Poți aplica până pe 1 Martie trimițând la giuvlipen@gmail.com un e-mail cu CV-ul și o motivație de 2-3 paragrafe, în care să ne povestești de ce îți dorești să faci parte din echipa Giuvlipen.

Hai în echipă să construim împreună o perspectivă antirasistă feministă în artă❣️

Links