“S-ar putea să nu putem face această investiție prea curând.” Cam așa concluzionam la întâlnirile în care am discutat, în ultimii ani, despre schimbarea centralei termice de la Centrul Comunitar “La vale” al organizației noastre, Fundația Cuvântul Întrupat din Galați.
Chiar dacă știam că trebuie, înlocuirea ei era mereu amânată. Pentru că aveam (mereu!) alte lucruri mai importante: să avem buget pentru prânzul copiilor, pentru plata educatorilor, pentru produse de curățenie ori o ieșire la film din când în când pentru cei 30 de copii care trec pragul Centrului în fiecare zi.
Acest lucru a continuat până când specialistul ne-a spus că e musai să o înlocuim pentru că riscăm să rămânem, în plină iarnă, fără centrală. Ceea ce nu ne puteam permite. Până la urmă, asigura apa caldă și căldura pentru întreg spațiul unde copiii își făceau temele, mâncau, se spălau ori se jucau. Deci, nu se putea fără.
Am dat telefoane, am scris mesaje, am mers la firme, am vorbit cu oameni în stânga și în dreapta.
“Am discutat astăzi cererea dumneavoastră și am decis să vă susținem”- așa începea mesajul primit într-o bună dimineață. Scurt, eficient, la obiect.
Mesajul venea de la Alewijnse Marine, companie din Galați ce oferă soluții de electrificare și automatizări în sectoarele maritime și industrial.
Trebuie să vă spunem că, pe parcursul derulării proiectului, am avut bucuria să cunoaștem o parte dintre oamenii din Alewijnse: Gheorghe Șaptelei, Marian Spiridon, Lăcramioara Iordache, Raluca Antohi - sunt numele câtorva dintre ei.
Iar câteva frânturi din discuțiile purtate cu aceștia ne-au rămas în minte: “Oamenii noștri sunt cei cu care facem marile proiect, cu care facem, de fapt, tot. Ei sunt cei care muncesc din greu, care fac sacrificii, care-și lasă copiii și familiile, când este cazul, pentru a merge și a lucra acolo unde este nevoie, de multe ori chiar și peste granițe, în tări străine. Avem un mare respect pentru ei pentru că știm că nu este simplu, nu este ușor.”
Sau, când estimarea noastră de cost pentru înlocuirea centralei vechi cu alte două mai mici și mai eficiente și optimizarea întregului sistem de încălzire, ne-a costat mai mult decât am estimate noi inițial, a fost încurajator să primim răspunsul: “Păi, dacă am decis să vă susținem, atunci mergem până la capat și achităm tot, chiar dacă costă mai mult.”
Un lucru este însă cu mult mai important decât această investiție: căldura din inimile oamenilor pe care i-am întâlnit la Alewijnse, valorile în care cred și disponibilitatea lor de a se implica în sprijinul celor mai vulnerabili dintre membrii comunității în care compania activează.
Așa se face că acum, cei 30 de copii pe care-i sprijinim să continue școala și să aibă o îngrijire mai bună, pot participa în fiecare zi la activități într-un spațiu primitor. Fie că învață să citească, exersează tabla înmulțirii ori cântă sau au o discuție mai profundă cu educatorii și cu voluntarii, toate acestea se întâmplă… cu căldură.
Mulțumim pentru sprijin, dragi parteneri!

Anca-Aurora Dănăilă - Responsabil Comunicare
Fundaţia Cuvântul Întrupat
www.cuvantulintrupat.com
cuvantulintrupatgalati@gmail.com
0236-411695

*******************

Despre Alewijnse Marine Galați

În 2024, Alewijnse Marine Galați a sărbătorit 25 de ani de inovație și succes. Companie cu aproape 450 de angajați, aflată între primele zece companii de succes din regiunea Galați, oferă soluții de electrificare și automatizări inovatoare, sustenabile și de cea mai bună calitate, care contribuie la succesul proiectelor din sectoarele maritime și industrial.
www.alewijnse.ro



Despre Fundația Cuvântul Întrupat

Fundația Cuvântul Întrupat este o organizație non-profit înființată în Galați în 2001, acreditată ca furnizor de servicii sociale, în conformitate cu legislația în vigoare. Centrul Comunitar ”La vale” este un serviciu social licențiat prin care susținem copiii vulnerabili și familiile lor să devină stabile.
Viziunea Fundației Cuvântul Întrupat: o societate transformată în care cei vulnerabili sunt incluşi, iar identitatea, demnitatea şi potenţialul lor sunt recunoscute şi cultivate.
Misiunea fundației: să contribuim la un viitor mai bun pentru copiii vulnerabili prin parteneriate de prietenie în comunitate și dezvoltarea personală a copiilor și părinților acestora.

Links