Sub îndrumarea a doi profesioniști, bucătar și pizzar, 30 de copii de la centrul de zi al Asociației Stea au participat la începutul acestei luni primele ateliere de meserii organizate în cadrul proiectului pilot EduMotivation (http://asociatiastea.blogspot.ro/2018/02/edumotivation-educatie-pentru-viitor.html). O adevărată incursiune în arta culinară ce i-a motivat pe cei mici să viseze la o carieră în domeniu. Mulțumim celor doi voluntari care au știut să transmită copiilor pasiunea lor pentru gătit. Curiozitatea copiilor a fost maximă, la fel și entuziasmul și bucuria de a învăța să facem pizza împreună. Mulțumim Fundației Hans Lindner care ne-a oferit spațiul ideal pentru atelierul de bucătărie. Astfel am reușit pe deplin să-i transpunem pe copii în pielea profesioniștilor care ar putea să devină, începând un nou capitol în procesul de conștientizare a importanței școlii pentru a-și putea face planuri pentru un viitor mai bun.

Links