În contextul în care peste 230.000 de persoane au trecut granița pentru a ajunge în România, prin punctul de trecere al frontierei Siret, iar refugiații sunt persoane vulnerabile care au nevoie de sprijin, Asociația de Ajutor AMURTEL România este pe deplin implicată și depune eforturi pentru a oferi ajutor refugiaților veniți din Ucraina și pentru a pregăti persoanele prezente în vama Siret în răspunsul psihologic de urgență. Asociația este prezentă încă din primele săptămâni la vama Siret, iar sprijinul oferit nu se rezumă doar la ajutor umanitar, ci și la oferirea de ajutor psihologic de urgență pentru refugiații care ajung în vama Siret.

Mulți dintre oamenii care ajung în vamă sunt traumatizați, în stare de șoc și vulnerabili, ceea ce necesită intervenția specialiștilor în psihologia de urgență. Chiar dacă majoritatea se recuperează fără ajutor specializat, unii sunt copleșiți și necesită o intervenție scurtă și la obiect să îi ajute să se stabilizeaze. Astfel, copiii și persoanele ce trec granița în vama Siret sunt întâmpinați de Melinda Endrefy, specialista AMURTEL în psihologie de urgență, care este pregătită să-i identifice pe cei care au nevoie de o intervenție specială.

Spre exemplu, la un moment dat, Melinda a observat o femeie cu ochii roșii ce părea extrem de copleșită, iar când s-a așezat lângă ea, aceasta a început să plângă. Ea lăsase în urmă o mamă bolnavă a cărei casă fusese bombardată în timp ce se deplasa spre graniță, motiv pentru care încă nu știa dacă mai trăiește. Femeia acceptase o ofertă de a merge în Spania, dar Melinda a descoperit curând că nu avea planuri clare, contacte sau un loc sigur unde să stea acolo. Susținând femeia din punct de vedere emoțional și psihologic, dar și prin implicarea altor experți prezenți pentru a-i oferi opțiuni mai sigure la destinație, Melinda a reușit să o protejeze de o potențială exploatare pe fondul vulnerabilității sale. Acesta este doar unul din cazurile de la vama Siret, persoane care fug din calea războiului și care au nevoie de ajutor psihologic de urgență. Încă de la începutul crizei, Melinda a fost aproape de cei are au avut nevoie de ajutor, luând în evidență peste 400 de cazuri, atât refugiați, voluntari, cât și participanți la training.

Ca urmare a faptului că multe persoane sunt debutante în activitatea de voluntariat, AMURTEL a creat o introducere în voluntariat, atât pentru a facilita buna coordonare între organizații și autoritățile române, cât și pentru a se asigura că voluntarii știu cum să aplice standardele umanitare internaționale în contextul crizei din Ucraina și a intervenției conduse de ISU la punctul de frontieră Siret.





Mai mult decât atât, pentru a veni în sprijinul voluntarilor, AMURTEL organizează sesiuni de prim ajutor psihologic, astfel încât toți voluntarii prezenți să interacționeze cu refugiații într-un mod adecvat din acest punct de vedere, oferindu-le confort și sprijin, nu doar fizic, ci și emoțional.

Susținerea activității desfăsurate de AMURTEL se poate face accesând linkul de mai jos.
De asemenea, resurse și informații despre orientarea la graniță pentru refugiați și voluntari se regăsesc pe platforma creată de AMURTEL siret.help.

Links