Termenul limita pentru inscrieri este 30 ianuarie 2009.
Schimbul de voluntari face parte din proiectul dedicat în exclusivitate persoanelor de vârsta a III-a numit “Rămâi activ! Fii voluntar!”
Proiectul are ca scop promovarea implicării active a persoanelor vârstnice (de peste 55 de ani) ca voluntari în activităţi de interes general pentru comunitate. Obiectivul proiectului este să demonstreze ca schimburile de bune practici dintre voluntarii vârstnici din cele 5 ţări participante la proiect (Ungaria, Italia, România, Slovacia, Slovenia) pot contribui la stimularea implicării sociale, a responsabilitatii fata de comunitate cu impact pozitiv asupra acesteia.
Până acum s-au derulat 2 schimburi de acest fel, voluntarii români având ocazia să cunoscă îndeaproape mediul asociativ şi să se implice în activităţi de voluntariat în Slovenia şi Ungaria. Iar Pro Vobis a găzduit grupurile de voluntari din Slovenia şi Italia, programul acestor incluzând vizite la ONG-uri din ţară precum şi acţiuni de voluntariat realizate împreună cu voluntarii români.
Pentru mai multe informaţii sau înscrieri vă rugăm sa ne contactaţi la sediul organizaţiei noastre Strada Rene Descartes, nr. 6 , Cluj Napoca sau la telefon 0264.412.897. Persoane de contact: Ramona Dragomir – 0755 045 103, pr@provobis.ro, Nicoleta Racolţa - 0755 045 104 cluj@voluntariat.ro.