Pandemia de #Covid19 reprezintă o mare provocare și pentru familiile care trăiesc în zone urbane marginalizate caracterizate prin aglomerația din spațiul de locuit și lipsa infrastructurii adecvate pentru o bună igienă și curățenie. De la începerea stării de alertă, echipa Asociației Stea asigură o amplă activitate de informare și consiliere pentru prevenirea transmiterii virusului în comunitatea vulnerabilă din cartierul Sătmărel (Municipiul Satu Mare).

Vizitele săptămânale de teren ale echipei educative, realizate cu respectarea măsurilor de prevenire, permit asistenților sociali să discute cu fiecare familie în parte și să sensibilizeze atât adulții, cât și copiii, despre importanța respectării măsurilor de igienă și a distanțării sociale. Asistenții sociali sunt atenți la nevoile familiilor și realizează informarea pe înțelesul fiecărui interlocutor, încercând să caute împreună soluții pentru reducerea riscurilor și protejarea sănătății. Și tocmai pentru că uneori, dincolo de vorbe bune, e nevoie și de un ajutor concret, suntem recunoscători că avem alături de noi parteneri de încredere.

Astfel, în prag de începere a noului an școlar, Asociația Stea, cu susținere din partea Institutului Francez din România și a Serviciului de Cooperare al Ambasadei Franței în România, oferă unui număr de 110 familii vulnerabile din cartierul Sătmărel (Municipiul Satu Mare) un sprijin material constând în produse de igienă (săpun, șampon, detergent, măști de protecție). Acestea, împreună cu activitățile de informare și consiliere realizate de către echipa Stea, contribuie la creșterea capacității familiilor de a respecta măsurile de prevenire a îmbolnăvirilor și de a-și pregăti în mod adecvat copiii pentru școală.

Fiind parte a programului de educație pentru sănătate, acțiunea este combinată cu distribuția unei donații de lapte din partea Asociației Banca Regională Pentru Alimente Oradea (BpA), ca măsură concretă de susținere a unei nutriții sănătoase, îndeosebi la copii.

***
Pentru a recunoaște și a susține eforturile societății civile românești care a ajutat persoanele vulnerabile, aflate în dificultate pe timpul izolării şi pe tot parcursul pandemiei de #Covid19, din diferite regiuni ale României, Institutul Francez din România și Serviciul de Cooperare al Ambasada Franței în România au decis, la începutul lunii august, să sprijine financiar 14 ONG-uri românești.

Detalii suplimentare pot fi obținute la Asociația Stea, persoană de contact: Cristina Bala, director, telefon: 0743174169, e-mail: asociatiastea@gmail.com.
Despre Asociaţia Stea
Asociația Stea are misiunea de a susține oamenii și comunitățile marginalizate prin educație și antreprenoriat pentru a depăși obstacolele ce stau în calea incluziunii lor sociale. Viziunea Stea este o lume în care cei mai vulnerabili au puterea să iasă din sărăcie, să-și construiască o viață demnă pentru familiile lor și să contribuie la dezvoltarea comunităților din care fac parte. Stea susține educația copiilor, asigură educație parentală și sprijină adulții în integrarea în muncă sau antreprenoriat.

Links

Files