Centrul pentru Legislație Nonprofit realizează în această perioadă o cercetare despre problemele cu care se confruntă cetățenii și ONG-urile în procesul de constituire, modificare și dizolvare a asociațiilor și fundațiilor. Aceasta va sta la baza unui raport privind barierele administrative în organizarea și funcționarea ONG-urilor din România.

Dacă v-ați confruntat cu situații dificile, atunci când ați înființat asociația, când ați încercat să aduceți modificări la actele constitutive ale acesteia, sau să depuneți alte declarații și documente prevăzute de lege, sau chiar și atunci când ați dorit să o dizolvați, vă invităm să ne împărtășiți aceste experiențe în cadrul unui scurt interviu on-line.

De asemenea, ne-ar interesa foarte mult să aflăm și ce recomandări și soluții aveți pentru simplificarea și debirocratizarea procedurilor din viața unui ONG, deoarece ne dorim ca, împreună, să contribuim la creșterea capacității și sustenabilității organizațiilor neguvernamentale, prin promovarea unui cadru juridic favorabil și a unor instrumente utile bazate pe tehnologie.

Pentru a participa la interviu, vă rugăm să transmiteți un e-mail, la adresa adriana.iordache@clnr.ro, cu subiectul Cercetare cadru legal ONG, până pe 15 septembrie a.c., și vă vom contacta noi.

Cercetarea este realizată în cadrul proiectului Reducerea presiunii administrative și digitalizarea procesului de înființare, organizare și funcționare a organizațiilor neguvernamentale în România, derulat de Centrul pentru Legislație Nonprofit pentru Legislatie Nonprofit, cu finanțare prin programul Active Citizens Fund - Romania, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Aflați mai multe despre scopul proiectului aici https://lnkd.in/dWVBpGZh

Links