Asociația Centrul de Dezvoltare Personală și Combatere a Comportamentelor de Risc încheie cel de-al doilea an de activități din cadrul proiectului de Acreditare Erasmus+ în domeniul Educației Adulților, acțiunea cheie KA120-ADU, număr proiect 2025-1-RO01-KA121-ADU-000328632.

În ultimele 15 luni, facilitatorii din cadrul organizației au participat la trei cursuri structurate și o activitate de job shadowing, abordând teme relevante pentru activitatea organizației și pentru nevoile beneficiarilor săi: incluziune socială, metode experiențiale, art-terapie, competențe digitale, siguranță online și dezvoltarea abilităților socio-emoționale:

- 2 facilitatori au participat la cursul structurat „Arts for the Inclusion of Migrants, Refugees, and Disadvantaged Populations”, organizat de Europass SRL, în Florența, Italia, în perioada 27 octombrie – 01 noiembrie 2025. Cursul a avut ca principal obiectiv experimentarea unor forme diverse de expresie artistică, accesibile persoanelor provenite din medii culturale și sociale diferite, inclusiv migranților, refugiaților și persoanelor din grupuri dezavantajate.

- 2 facilitatori au participat la cursul structurat „Digital Literacy, Internet Safety and Social Media”, organizat de către Erasmus Mobility Academy, în Istanbul, Turcia, perioada 24 – 28 noiembrie 2025. Printre principalele teme abordate s-au numărat alfabetizarea digitală, siguranța pe internet, cetățenia digitală, utilizarea responsabilă a rețelelor sociale și prevenirea cyberbullying-ului.

- 5 facilitatori au participat la o activitate de job shadowing - „Metode experiențiale în incluziunea adulților din grupuri dezavantajate”, organizată de către Eskisehir Sosyal Inovasyon Ve Gelisim Dernegi, în Istanbul, Turcia, în perioada 23 – 27 februarie 2026. Participanții au avut ocazia să observe și să experimenteze metode experiențiale utilizate în educația adulților. Metodele expresive abordate au variat de la desen, pictură, muzică și dans până la utilizarea simbolurilor, a tehnicilor psihodramatice și a tehnicilor de integrare corp–minte.

- 3 facliltatori au participat la cursul structurat „Paint and Art Therapy”, organizat de către Idevelop Training, în Palma de Mallorca, Spania, în perioada 16 – 20 martie 2026. Cursul s-a concentrat asupra învățării și experimentării unor metode creative, colaborative și de art-terapie, care pot fi utilizate pentru gestionarea stresului și a emoțiilor, facilitarea exprimării creative, dezvoltarea autocunoașterii și stimularea relaxării.

Impactul celui de-al doilea an de Acreditare Erasmus+ în domeniul Educației Adulților este vizibil atât prin diversificarea metodelor experiențiale utilizate în lucrul cu beneficiarii asociației, art-terapie, metode creative, tehnici de psihodramă și metode de integrare corp–minte, cât și prin dezvoltarea competențelor digitale, lingvistice, interculturale, de comunicare și relaționare ale echipei de facilitatori.

Un aspect important al acestui an de acreditare a fost transferul rezultatelor mobilităților în activitatea curentă a organizației. Metodele și competențele dobândite nu au rămas doar la nivelul experiențelor individuale ale participanților, ci au fost adaptate, diseminate și integrate în activități adresate voluntarilor, profesioniștilor din alte organizații și adulților din grupuri vulnerabile.

Rezultatele concrete ale celui de-al doilea an de acreditare

11 facilitatori ai asociației au participat la cele patru fluxuri de mobilitate desfășurate în organizații europene, unde au învățat și experimentat metode noi și creative de lucru cu adulții și și-au dezvoltat competențele digitale, lingvistice, interculturale, de comunicare și relaționare, precum și abilitățile necesare pentru facilitarea incluziunii adulților din grupuri dezavantajate.

Au fost organizate 14 ateliere creative de diseminare și transfer al metodelor și informațiilor dobândite în cadrul mobilităților: 6 ateliere destinate voluntarilor asociației și 8 ateliere adresate reprezentanților altor organizații care activează în domeniul educației adulților. Prin intermediul acestora, rezultatele mobilităților au fost multiplicate și transferate către un număr mai mare de persoane și organizații.

De asemenea, a fost realizat un proiect online de psihoeducație privind sănătatea mintală a adulților, prin intermediul căruia au fost abordate teme relevante pentru starea de bine, gestionarea emoțiilor, relațiile interpersonale și dezvoltarea personală. Materialele sunt disponibile pe paginile de Facebook și Instagram ale asociației, precum și pe pagina web a organizației.

Unul dintre cele mai importante rezultate practice ale proiectului îl reprezintă dezvoltarea și implementarea unui program de dezvoltare a abilităților de viață destinat adulților cu dizabilități. Trei grupuri distincte au beneficiat de câte un program alcătuit din 5 activități de dezvoltare socio-emoțională, în cadrul Serviciului de Ajutor Maltez din Blaj, județul Alba, Asociației Diakoniewerk din Sibiu și Centrului de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități din Dumbrăveni, județul Sibiu. Activitățile au valorificat metode și tehnici experimentate în cadrul mobilităților europene și au fost adaptate nevoilor și particularităților beneficiarilor.

Totodată, pe site-ul asociației a fost dezvoltată o pagină web dedicată proiectului, actualizată constant cu informații despre activități, mobilități, resurse, prezentări, rezultate și testimoniale ale participanților. Aceasta contribuie atât la vizibilitatea proiectului, cât și la accesibilitatea și sustenabilitatea rezultatelor obținute.

Prin aceste rezultate, cel de-al doilea an de acreditare a contribuit nu doar la dezvoltarea profesională a facilitatorilor, ci și la creșterea capacității organizației de a oferi activități de educație a adulților mai incluzive, creative și adaptate nevoilor unor grupuri diverse de beneficiari.

Ce ne propunem în următorul an de acreditare?

În Anul 3 de Acreditare Erasmus+ în domeniul Educației Adulților, atenția noastră se îndreaptă către părinții din diferite grupuri vulnerabile, inclusiv părinți care au participat anterior la programele dezvoltate de asociație în cadrul altor proiecte.

Pentru prima dată, unul dintre fluxurile de mobilitate va implica în mod direct beneficiarii programelor noastre. Șase părinți vor participa la o mobilitate europeană, în cadrul căreia vor avea oportunitatea de a-și dezvolta competențele parentale, abilitățile de relaționare și comunicare eficientă, precum și capacitatea de a răspunde într-un mod mai adaptativ provocărilor întâlnite în relația părinte–copil.

În paralel, facilitatorii asociației vor participa la noi activități de mobilitate europeană, iar competențele și metodele dobândite vor fi transferate ulterior către comunitate. Pe baza acestora, vom dezvolta și implementa un program de dezvoltare a abilităților de viață destinat părinților din grupuri vulnerabile, prin activități experiențiale adaptate nevoilor acestora.

Vom continua, de asemenea, activitățile online de psihoeducație, astfel încât informațiile și resursele dezvoltate să fie accesibile unui număr cât mai mare de adulți și profesioniști din comunitate.

Prin continuarea Acreditării Erasmus+, ne propunem ca experiențele europene să genereze schimbări concrete la nivel local: facilitatori mai bine pregătiți, metode de lucru mai diverse și mai incluzive și programe care răspund mai bine nevoilor adulților cu care lucrăm.

Acreditarea Erasmus+ reprezintă pentru organizația noastră un proces de învățare și dezvoltare pe termen lung, prin care experiențele europene sunt transformate în resurse și oportunități de învățare pentru comunitatea locală.

Proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin exclusiv autorului/autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția Uniunii Europene sau a Agenției Naționale. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea finanțatoare nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.

Links