Proiectul Europe for all YOUth - Innovative art based methods in youth work (EU for YOUth) este implementat de ASOCIAȚIA BE YOU în parteneriat cu Universitatea Valahia din Târgoviște, Universitatea din Florența, Întreprinderea Socială Terra di Tutti din Lucca Italia, Asociația Alphabet Formation din Brussels Belgia, Asociația Youthfully Yours SK din Nižný Klátov, Slovacia.
Întâlnirea consorțiului a debutat cu o conferință de deschidere la care au fost invitați actori interesați din comunitate și a avut ca scop prezentarea proiectului, a rezultatelor care vor fi create pe parcursul implementării și a organizațiilor partenere.
Cele două zile de întâlnire au fost foarte productive întrucât am stabilit sarcini legate de implementare, responsabilități și modul de lucru la primele produse intelectuale. Astfel, în perioada următoare consorțiul va lucra la dezvoltarea:
1. Ghidul de bune practici.
Acest ghid presupune o colecție de 30 de activități care implică metode bazate pe artă folosite de educatori și lucrători de tineret în discutarea subiectelor ce țin de politici de tineret, valori europene, Uniunea Europeană și alte teme europene.
2. Manualului pentru combaterea euroscepticismului și învățarea valorilor europene prin metode bazate pe artă.
Manualul va conține informații teoretice și metode inovative bazate pe artă necesare pentru a desfășura activități pe tematici europene și pentru a combate euroscepticismul în rândul tinerilor.
De asemenea, partenerii de proiect au avut ocazia să viziteze Campusul Universității Valahia, inclusiv Institutul de Cercetare Științifică și Tehnologică Multidisciplinară (ICSTM-UVT), dar și monumente istorice ale orașului Târgoviște.
EU for YOUth este un Parteneriate de cooperare în domeniul tineret, Acțiune cheie 2, realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene în cadrul Programului Erasmus+.
#beyoueurope #erasmusplus #EUforYOUth #unifi #terraditutti #ABF #yysk #UVT #euroscepticism #youthwork