Un nou proiect pentru copiii și tinerii din casele de tip familial din județul Alba a început. Dacă în proiectele anterioare am abordat teme precum managementul emoțiilor și al conflictelor, proiectul „Idei colorate” vine ca răspuns la provocările pe care le-am întâlnit în cadrul activităților cu copiii și tinerii instituționalizați. Posibilitatea de genera soluții multiple în cadrul rezolvării de probleme, autonomia personală și flexibilitatea sunt specifice oamenilor creativi. Astfel că, ne-am propus să construim activități ce potențează creativitatea și dezvoltă gândirea critică și să le oferim acestora.

În cadrul acestui proiect vom desfășura 24 de ateliere creative pentru 50 de copii din trei case de tip familial din județul Alba. Obiectivul fixat pentru aceste ateliere este implicarea în activități ce facilitează dezvoltarea abilităților necesare pentru optimizarea personală a acestor copii și tineri. Mai mult, în cadrul proiectului, adolescenții vor crea 3 jocuri creative pentru dezvoltarea gândirii creative și critice a copiilor. Activitățile din cadrul proiectului vor fi puse la dispoziția celor care consideră că potențialul personal merită optimizat și manifestă curiozitate pentru dezvoltarea personală. Resursele realizate pe parcursul proiectului se vor regăsi în cadrul unei expoziții virtuale pe pagina web a Asociației Centrul de Dezvoltare Personală și Combatere a Comportamentelor de Risc, www.psihokit.ro.

„Noi credem în creativitate și în puterea acesteia de a schimba în bine viața acestor copii. Prin creativitate putem înlătura modelele nocive ce provin din experiențele de viață negative, înlocuindu-le cu soluții numeroase, noi și diverse. Un copil poate reuși, atunci când are de ales. Noi ne propunem să facem cunoscut acest tipar de funcționare pentru copiii instituționalizați, un tipar al variantelor și posibilităților multiple pe care-l antrenăm prin jocuri de cooperare. Proiectul „Idei colorate” oferă copiilor și tinerilor oportunitatea de a se cunoaște mai bine și de a dobândi abilități necesare autonomiei personale”, a declarat doamna Popescu Ioana-Mirela, psiholog și președinte al Asociației Centrul de Dezvoltare Personală și Combatere a Comportamentelor de Risc.

Proiectul „Idei colorate” este finanțat prin programul Start ONG, program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociaţia Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educaţie, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanţare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă.

Fii creativ! Alege culorile care te definesc și desenează-ți viața!

Links