Era o vreme în care, în aproape fiecare casă țărănească românească, se regăsea câte o ladă cu zestre, loc în care erau păstrate diverse scoarțe și macaturi, portul popular pe care bunicii îl îmbrăcau în zilele de sărbătoare și când mergeau la biserică, țesături diverse ce erau păstrate pentru a părăsi casa împreună cu miresele din respectiva gospodărie și a le însoți în noul cămin.
Lada reprezenta o adevărată păstrătoare a tradițiilor românești, ea însăși fiind produsul meșterilor care se întreceau în sculptarea și ornarea obiectelor de acest fel. Scoarțele (covoarele) și macaturile erau deseori țesute chiar în gospodăria respectivă, iar dacă nu, rareori întâlneai sate în care să nu existe o persoană care să știe să țeasă sau să vopsească natural firele. Materia primă folosită era reprezentată, în principal, de lâna de oaie sau capră, in și cânepă. Pregătirea acesteia necesita, în primul rând, „putrezirea” în apă, după care urma curățarea de impurități cu ajutorul unui instrument numit meliță și prin scărmănare, lâna, inul și cânepa fiind astfel gata pentru tors. Procedura aceasta se realiza cu ajutorul furcii și a fusului de tors. Firele astfel rezultate se vopseau cu culori naturale obținute din plante, rareori cu produse chimice. Țesăturile se realizau cu ajutorul războiului de țesut, având motive și modele diferite în funcție de zona în care erau realizate, Moldova fiind reprezentată, de exemplu, de motivele liniare, Transilvania de cele florale și geometrice etc.
Costumul popular, regăsit, de asemenea în lada de zestre, reprezintă un element important din tezaurul culturii populare românești. Portul tradițional femeiesc este format din cămașă (iie), poale și piesa care acoperă partea de la brâu în jos. Aceasta diferă, de la o regiune la alta, la fel cum diferă și motivele cusute pe ii. De asemenea, diferențele regionale în portul femeiesc se pot observa și în modalitatea de gătire a capului. Portul tradițional bărbătesc este ceva mai simplu, format din camașă și pantaloni, diferențele zonale întâlnindu-se în lungimea și lărgimea acestora.
În general, iile sunt cusute manual, pe pânză albă sau crem de in, cânepă sau lână croită în formă de cruce, cu fire de mătase, bumbac sau lână foarte subțire. Culorile de bază folosite sunt negru, roșu, cafeniu închis, albastru, anumite nuanțe de verde și violetul, elementul cromatic fiind și cel care diferențiază costumul românesc de cele ale celorlalte popoare din Peninsula Balcanică. De asemenea, diferențierea este făcută și de elementele ornamentale folosite, inspirate din natură (flori, păsări, animale) sau elemente geometrice, și plasarea acestora pe pânză.
Chiar dacă este din ce în ce mai rar practicat, meșteșugul țesutului a reușit să impresioneze, tehnica folosită pentru realizarea covoarelor fiind inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO. În ceea ce privește portul tradițional românesc, trebuie să menționăm faptul că acesta a fost reprezentat în Cronica pictată de la Viena, iar iia este puternic promovată atât în țară, cât și peste hotare, una dintre cele mai puternici voci în acest demers fiind cea a Asociației La Blouse Roumaine. Tot la propunerea acesteia și a comunității online creată, din 2013, în fiecare an, pe 24 iunie, se sărbătorește Ziua Universală a Iei, sărbătoare preluată de comunitățile românești din peste 40 de țări.
Cu toate acestea, probleme precum asigurarea piețelor de desfacere și aprecierea corectă a muncii depuse de către meșteșugarii tradiționali rămân în continuare de actualitate și pentru această breaslă, în acest context reglementarea sectorului meșteșugurilor tradiționale se dovedește, încă o dată, necesară.

Links

Files