Sesiunea isi propune sa consolideze cunostintele si abilitatile activistilor din organizatiile neguvernamentale in privinta tehnicilor de monitorizare anticoruptie si a formularii plangerilor la autoritatile competente. Vor fi prezentate metode de monitorizare a conflictelor de interese, incompatibilitatilor, a respectarii principilor transparentei decizionale si accesului la informatii publice. Participantii vor avea oportunitatea de a cunoaste metodele utilizate de CRJ pentru promovarea integritatii publice. Agenda sesiunii si formularul de participare se gasesc atasate.
Sesiunea de pregatire va avea loc la Bucuresti, in perioada 29-30 ianuarie 2009, si sunt disponibile 25 de locuri. Participarea este gratuita, Centrul de Resurse Juridice asigura cazarea, masa si transportul pentru cei care nu locuiesc in Bucuresti, precum si materialul didactic si lectorii. Pentru participantii din Bucuresti, CRJ asigura masa, materialul didactic si lectorii.
Persoanele interesate de participarea la aceasta sesiune de pregatire sunt rugate sa transmita formularul de inscriere pana la data de 21 ianuarie 2009, la adresa de e-mail office@crj.ro, specificand in subiectul mesajului „Inscriere sesiune de pregatire integritate”. Daca numarul de inscrieri depaseste locurile disponibile, CRJ va selecta participantii in functie de motivatia participarii la aceasta sesiune de pregatire. CRJ va anunta lista finala a participantilor in data de 22 ianuarie 2009.
Pentru informatii suplimentare va rugam sa ne scrieti la adresa de e-mail: office@crj.ro.