Colegiului Carl Friedrich Goerdeler este un program internaţional de formare, în cadrul căruia 25 de tineri talentaţi din sectorul public (administraţie publică, instituţii publice, organizaţii non-profit etc.) român, bulgar, ceh, polonez, slovac şi maghiar sunt invitaţi pentru o şedere de nouă luni în Germania. Bursierii acumulează în Germania experienţă profesională şi leagă contacte durabile, devenind colaboratori-invitaţi în cadrul instituţiilor germane şi participând la perfecţionări sub formă de seminarii intensive. Stagiile de lucru sunt concepute individual după dorinţele şi aşteptările bursierilor.

Anul de studiu 2009/2010 este inspirat de ideea de Good Governance (guvernare responsabilă/bună guvernare). Este vorba despre înţelegerea conceptelor de guvernare şi administrare, care cuprind un control în ansamblu a dezvoltării sociale prin includerea economiei şi a societăţii civile şi care dezvoltă mai departe conceptul statului activant.

Perioada de înscriere pentru participarea la acest program se încheie la data de 31.10.2008.

Înscrierea se efectuează online pe pagina de internet www.goerdeler-kolleg.de. Acolo se găsesc şi informaţii mai detaliate în limba română.

Links