Pro Vobis – Centrul Naţional de Voluntariat în parteneriat cu Centrul Regional de Voluntariat Roma (SPES) şi Centrul European de Voluntariat (CEV) derulează în prezent un proiect de voluntariat dedicat în exclusivitate persoanleor de vârsta a III-a numit “Rămâi activ! Fii voluntar!”
Proiectul are ca scop promovarea implicării active a persoanelor vârstnice (de peste 55 de ani) ca voluntari în activităţi de interes general pentru comunitate. Obiectivul proiectului este să demonstreze ca schimburile de bune practici dintre voluntarii vârstnici din cele 5 ţări participante la proiect (Ungaria, Italia, România, Slovacia, Slovenia) pot contribui la stimularea implicării sociale, a responsabilitatii fata de comunitate cu impact pozitiv asupra acesteia.
În total se vor derula 32 de schimburi în care vor fi implicati 100 de voluntari vârstnici. Concret, schimburile de voluntari vor consta în şederi pe termen scurt în ţările partenere, vizite la diverse organizaţii neguvernamentale si institutii publice care implica voluntari, desfăşurarea de activităţi de voluntariat alături de voluntari vârstnici din organizatiile gazdă. Toate costurile implicate sunt suportate din bugetul proiectului.
La întoarcerea în ţara, voluntarii vârstnici, deveniţi acum promotori ai voluntariatului, vor avea ocazia să îşi pună în practică ideile cu privire la implicarea în comunitatea locala, prin implementarea de mici proiecte de voluntariat susţinute cu fonduri din bugetul proiectului.
Până acum s-au derulat 2 schimburi de acest fel, voluntarii români având ocazia să cunoscă îndeaproape mediul asociativ şi să se implice în activităţi de voluntariat în Slovenia şi Ungaria. Iar Pro Vobis a găzduit grupurile de voluntari din Slovenia şi Italia, programul acestor incluzând vizite la ONG-uri din ţară precum şi acţiuni de voluntariat realizate împreună cu voluntarii români.
Pro Vobis recruteaza participanti pentru următorul schimb de voluntari care va avea loc între 18 ianuarie şi 2 februarie 2008, când va pleca un grup format din 10 români în Italia.
Pentru mai multe informaţii sau înscrieri vă rugăm sa ne contactaţi la sediul organizaţiei noastre Strada Rene Descartes, nr. 6 , Cluj Napoca sau la telefon 0264.412.897. Persoane de contact: Ramona Dragomir – 0755 045 103, pr@provobis.ro, Nicoleta Racolţa - 0755 045 104 cluj@voluntariat.ro.