• 390 de persoane, varstnici sau bolnavi, vor beneficia de servicii social-medicale oferite de Caritas si finantate de Fundatia Vodafone Romania, timp de un an

Organizatiile Caritas Alba Iulia, Iasi si Satu Mare si Fundatia Vodafone Romania anunta lansarea programului „Sprijin pentru cei mai saraci dintre saraci”, destinat persoanelor în vârstă care necesită îngrijire social-medicală la domiciliu .
Scopul programului este îmbunătăţirea condiţiei de viaţă fizică şi socială a persoanelor imobilizate la pat sau care nu se pot deplasa, in cadrul lui oferindu-se servicii de îngrijire persoanelor care suferă de boli cronice, vârstnicilor şi persoanelor cu dizabilităţi.
Prin programul ”Sprijin pentru cei mai săraci dintre săraci”, finantat exclusiv de Fundatia Vodafone România, vor fi acoperite timp de un an cheltuielile aferente îngrijirii la domiciliu a câte 3 persoane, aflate într-o situatie financiară si socială precară, din fiecare localitate în care cele trei organizaţii Caritas oferă servicii de îngrijire la domiciliu*. Datorită acestui ajutor, 390 de persoane vor beneficia de serviciile social-medicale ale programului chiar în propriul cămin, evitându-se astfel spitalizările de lungă durată sau internarea pe termen lung în cămine de bătrâni. Valoarea totală a proiectului este de 468.000 lei.
Organizatiile Caritas, conform misiunii lor de a promova caritatea si dreptatea socială, fac eforturi financiare si umane considerabile pentru ca persoanele marginalizate să primească îngrijire medicală si asistentă socială adecvate, oferindu-le astfel şansa de a trăi în demnitate pânâ la sfârsitul vietii.
Fundatia Vodafone Romania este o organizatie non-guvernamentala romaneasca cu statut caritabil, distincta de operatiunile comerciale ale companiei. Activitatea Fundatiei Vodafone Romania este finantata de catre Vodafone Romania S.A., printr-un buget anual. In plus, angajatii Vodafone Romania contribuie voluntar, prin donatii lunare din salariu, la care se adauga donatii anuale din partea Fundatiei Grupului Vodafone. De la infiintarea sa, in urma cu 10 ani, Fundatia Vodafone Romania a investit peste 4 milioane de Euro, in sute de programe de caritate si asistenta sociala.

Links