Fundația Terre des hommes dorește să contribuie la protecția copiilor vulnerabili prin sprijinirea lor pe parcursul perioadei epidemiei cu Covid-19, dar și după această perioadă, care atrage după sine o creștere a nevoilor materiale. Fiecare copil are dreptul la o copilărie, iar datoria noastră este să îi protejăm, mai ales în această situație care le poate afecta viitorul direct și indirect.

În acest context și în afara proiectelor sale deja în desfășurare, Fundația va sprijini copiii din grupuri vulnerabile, pe cei afectati de migratie și pe cei în conflict cu legea, prin alocarea de materiale necesare acestor beneficiari. Astfel ea și-a propus, pentru început, să ajute cu donații materiale după cum urmează :



- Subventii în numerar sau tichete de masă către familiile cu copii din comunitățile vulnerabile cel mai afectate de Covid-19, incluzând și comunitățile de etnie roma;



- Tichete de masă sau pachete alimentare către familiile si copiii migranți din centrele rezidențiale (beneficiari ai proiectelor noastre)- aprox. 500 beneficiari;



- Produse de igienă către cele 4 Centre de Detenție Juvenilă, cu peste 600 de copii și tineri;



- Instalarea de stații de spălat pentru spălarea mâinilor și achiziționarea de echipamente sanitare și de igienă pentru aprox. 10 comunități din zone defavorizate din jud. Gorj, Olt, Dolj, Bacău (peste

10 000 de beneficiari);



- Kit-uri MJS (Miscare, Joc si Sport) pentru 4 Centre de Detenție, cu scopul de a organiza activitati de sprijin psihosocial cu copiii si tinerii din detenție.

În acest scop, Fundația îi invită pe toți cei care vor să ofere orice sumă pe platforma Rohelp (direct prin plata cu cardul pe platformă sau prin transfer bancar). Mai jos, datele noastre.

Fundația Terre des hommes este activă în România încă din 1992 și contribuie la îmbunătățirea sistemului de protecție a copilului și la reforma asistenței sociale. În fiecare an, mii de copii și părinți sunt beneficiari ai proiectelor implementate de către Terre des hommes România.

Code for Romania, prin implicarea comunității sale de voluntari, a dezvoltat RoHelp.ro, o platformă digitală completă pusa la dispozitia ONG-urile implicate activ în limitarea efectelor epidemiei de Covid-19 pentru a colecta resursele de care acestea au mare nevoie. Prin integrarea în platformă a procesatorului de plăți online Netopia, RoHelp.ro ajută organizațiile eligibile înscrise să colecteze în mod direct, fără alți intermediari sau costuri ascunse, resursele financiare de care au nevoie.



Informații despre contul nostru

Nume: Fundatia Terre des hommes

Adresa: Str. Franzelarilor, nr. 6, Bucuresti, BUCURESTI

CUI: 21184194

Monedă RON: RO81BACX0000001027913000 (Banca: Unicredit Bank)

Links