La 36 de ani, Carmen luptă din răsputeri pentru cei doi copii ai ei. Singură, fără un venit sigur, Carmen vede speranța pentru prima oară: în viitorul pe care copiii și-l construiesc cu ajutorul CONCORDIEI.
„Eu n-am avut eu noroc în soartă, dar poate Dumnezeu are grijă și de ea”, spune Carmen, gândindu-se la fiica ei de 13 ani, Diana*.
Cu lacrimi în ochi, Carmen spune că-și dorește pentru Diana tot ce nu a avut ea: mai mult noroc, o școală bună, o meserie, o viață lipsită de regrete.
La 36 de ani, Carmen este una dintre mamele care văd Centrele de Zi CONCORDIA ca prima șansă pentru copiii lor. Pentru ea și pentru ceilalți 120 de părinți sau bunici, Centrul, sau afterschool-ul, cum îi zic mulți, e locul unde copiii „au devenit mai deschiși.”
Diana este în clasa a V-a, iar de doi ani își petrece jumătate de zi la Centru înainte sau după școală. „E o fetiță timidă”, începe Carmen să vorbească despre ea. „Nu e mofturoasă, este ascultătoare. E cuminte, n-am cuvinte să spun.”
Carmen are un defect de vorbire, care i-a îngreunat viața pe nedrept. De la lipsa unui loc de muncă stabil, până la construirea unei familii stabile.
Căsuța ei e formată din două camere mici, cât două bucătării de apartament. Într-una din ele locuiește Diana, „care și-a pus plușuri pe lungul patului”. Iar în cealaltă, care-i și bucătărie, doarme ea cu Laurențiu, „pentru că băiatul meu nu poate să doarmă fără mine.” Căsuța ei este de fapt casa bătrânească a mamei sale. În aceeași curte, locuiesc mama și sora ei cu familia sa.
„Mamă, Doamne, ce îmi place la after”, îi spune Diana când vine acasă, seara. E cea mai mare bucurie a lui Carmen, când aude asta. Și ea încearcă să le facă celor doi o copilărie cât mai fericită. „Toate poftele le fac la copii mei, din puținul meu”, adaugă ea.
Săptămâna trecută a reușit să cumpere un kilogram de faină pentru că Dianei îi plac gogoșile și clătitele, iar de multe ori Diana le face singură.
În casa ei, este o ordine incredibilă, de cum treci de poarta, unde să află un ursuleț de pluș pus de Diana, și intri în casă, vezi fiecare lucrușor este curat, aranjat, iar jucăriile de pluș de-a lungul patului sunt puși în șir drept. „Eu sunt o mămică care nu-mi place mizeria”, adaugă ea. Carmen face tot ce-i stă în puteri pentru copii ei: curățenie, taie lemne, mâncare.
„Nu-mi place să mă duc la sora și să zic: “Dă-mi și mie un pic de ulei”. Îmi place să mă gospodăresc singură”.
Iar pentru fiecare lucru din viața ei, Carmen este recunoscătoare. „Sunt o mămică bucuroasă, bucuroasă că a început să fie și ea…”, își caută Carmen cuvintele. „E mai veselă, e mai fericită, luminează aici în sufletul ei. E altfel!”
În fiecare dimineață, Carmen își trezește cei doi copii și îi așteaptă cu mic-dejun. Laurențiu mănâncă, pentru el începe grădinița de dimineață, iar Diana trebuie să fie la ora opt la Centru. Merg împreună cu autobuzul și de multe ori, Carmen vine cu Laurențiu la Centru, ca să-i ureze succes Dianei la școală.
Abia așteaptă să vină și băiatul la doamna Ani. „Nu mai zic că e cel mai leneș. Băiatul stă numai pe telefon, doamnă”, spune Carmen, uitându-se la doamna Ani. Băiatului îi place să fie polițist. I-am zis: dacă pui mâna pe carte, o să devii polițist”, iar acum, când vede cum s-a schimbat Diana, Carmen știe că visul lui Laurențiu e atât de ușor de îndeplinit: trebuie să vină la centru.
Diana e copilul timid, care a avut nevoie de mult timp ca să găsească persoanele de încredere în care să se deschidă la Centru. I-a fost frică să vorbească în clase, să intre în activitățile extrașcolare, să se deschidă colegilor.
Acum în schimb, și-a descoperit plăcerea dansului și ritmul în tobe. „Matematica și româna îi place mult, mult”, iar când va fi mare vrea să se facă doctoriță. „Unde vrea ea, să fie bine, atâta mi-o doresc.”
Seara, recunoaște Carmen, Diana e obosită, „în cursul săptămânii pică de oboseală, nu apucă nici ora șapte”, dar e atât de fericită.
Pentru prima oară, Carmen se simte liniștită. Diana va crește într-un loc care-i protejează sufletul și stârnește mintea. În toamnă, băiatul va fi primi sprijin încă din clasa I, când este cel mai vulnerabil. Iar Carmen, o femeie a cărei viață a fost a fost prea influențată de defectul său de vorbire, se simte în sfârșit apreciată pentru ceea ce este: o mamă care luptă din răsputeri pentru copiii ei.
Carmen este cea mai bună mamă, în realitatea în care trăiește. Însă copiii ei nu-și pot construi viitorul, fără un sprijin direct. Cu dizabilitatea ei, Carmen nu-și poate găsi un loc de muncă stabil, iar alocațiile copiilor abia acoperă supraviețuirea familiei. Casa în care locuiesc, oricât de curată este, este prea mică și veche chiar și pentru un singur om, darămite pentru o familie.
Oricâtă dragoste și grijă le poartă. Carmen are nevoie de ajutor.
Ca să iasă din sărăcie, Diana are nevoie de sprijin urgent: haine, rechizite, vizite la doctor și sprijin pentru a recupera din materiile școlare.
Sunt 120 de copii care-și schimbă viața cu fiecare zi pe care o petrec în Centrele CONCORDIA. Sunt 120 de copiii care-și descoperă talentul, care-și construiesc un viitor mai bun și care-și recapătă din copilăria furată de sărăcie. Pentru fiecare din ei, succesul o să arate diferit. Pentru unii succesul va însemna să știe să scrie și să citească, pentru alții succesul se va traduce într-o Evaluare Națională trecută cu 6 sau un loc la facultate, iar Diana are toate șansele să ajungă la medicină.
Pentru fiecare vom fi alături cu grija și atenția de care au nevoie să-și construiască viețile pe care și le doresc.
Aceste activități se desfășoară în cadrul proiectului „Educație pentru toți copiii, Ediția 3“, proiect finanțat de Pepco România.
#PEPCOSustineEducatia #PEPCOEducatiePentruTotiCopiii #PEPCORomania #CentreZi #CONCORDIA
*Numele minorilor nu sunt reale, pentru a le proteja identitatea