Astfel că, în acest an școlar ne propunem explorarea resurselor personale și dezvoltarea abilităților necesare în alegerea obiectivă a carierei a cel puțin 1000 de elevi de gimnaziu și de liceu, din județele Alba și Sibiu. În cadrul proiectului vor fi formați 50 de profesori consilieri școlari pe tematica educației pentru carieră, și care, la rândul lor, vor desfășura activități de consiliere și orientare școlară după modelul caietelor realizate în ediția precedentă a proiectului. Caietele se regăsesc pe pagina web a Asociației Centrul de Dezvoltare Personală și Combatere a Comportamentelor de Risc, www.psihokit.ro.
„Alegerea carierei este un proces complex care influențează viitorul profesional al tinerilor, însă derularea acestui proces fără sprijin extern poate duce la alegeri greșite ale domeniului de studiu sau ale carierei, ezitări, abandon, amânare, performanțe profesionale slabe și stări de nemulțumire privind viața profesională. Problema tranziției de la un nivel de școlaritate la altul, de la școală la locul de muncă, de la un loc de muncă la altul este una tot mai complexă, solicitând noi aptitudini și competențe, măsuri și instrumente de lucru din ce în ce mai specifice. Proiectul ABC pentru succes oferă tinerilor oportunitatea de a se cunoaște mai bine și de a dobândi abilități de luare a deciziilor, de organizare și planificare”, a declarat doamna Popescu Ioana-Mirela, psiholog și președinte al Asociației Centrul de Dezvoltare Personală și Combatere a Comportamentelor de Risc.
Proiectul ABC pentru succes este finanțat prin programul Start ONG, program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow.
Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociaţia Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educaţie, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanţare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă.
Tu știi ce carieră ți se potrivește? Te putem însoți pentru a lua cea mai bună decizie. Înscrie-te în proiect și descarcă resursele ABC pentru succes!