Proiectul Work-based learning: The Entrance to the Professional Future se află în faza finală a implementării! Pe parcursul acestor luni, a avut loc a doua mobilitate a proiectului în Sofia, Bulgaria (24-28 Februarie 2020), unde s-au întâlnit experți în educație, reprezentanți ai școlilor profesionale și centre de training, precum și reprezentanți ai ONG-urilor din țările partenere.

În urma acestei mobilități a rezultat Raportul de bune practici, pe care îl puteți găsi mai jos. În plus, în aceste luni, parteneriatul a înființat rețeaua internațională de colaborare care este disponibilă pe site-ul web al proiectului www.work-basedlearning.eu

Raportul de bune practici

La momentul de față, șomajul este una dintre cele mai însemnate provocări cu care se confruntă tinerii europeni, iar combaterea acestuia rămâne o prioritate de maxim interes pentru asigurarea unui viitor pozitiv pentru aceștia. Organizațiile implicate activ în sectorul educational au detectat probleme concrete, legate de nepotrivirea dintre competențele dobândite după finalizarea sistemelor educaționale tradiționale și nevoile reale ale pieței muncii. Astfel de descoperiri ilustrează câteva motive esențiale pentru tendința de stagnare a șomajului în rândul tinerilor din Europa.

Următorul raport se adresează persoanelor de orice vârstă care doresc să afle mai multe despre sectoarele VET din diferite țări europene și realitatea Work Based Learning. Cititorii se vor familiariza cu definițiile VET și WBL; vor putea afla informații despre sectoarele VET și problemele specifice din fiecare țară parteneră; vor vedea care sunt problemele comune ale acestui sector în țările europene participante la acest proiect și vor dobândi cunoștințe despre work based learning.

Rețea de colaborare

În contextul proiectului Work-based Learning: The Entrance to the Professional Future, parteneriatul a dezvoltat o rețea de colaborare, un instrument care permite diferitelor organizații europene să se înregistreze și să caute potențiale colaborări în diferite proiecte finanțate de Uniunea Europeană. Obiectivul dezvoltării acestei rețele este de a conecta entitățile gata să consolideze implementarea sistemelor de mobilitate internațională și de a oferi mai mult sprijin tinerilor în identificarea acestor oportunități.

Pentru a deveni membru al rețelei de colaborare vă rugăm să accesați următorul link: http://work-basedlearning.eu/registration

Pentru a descoperi organizațiile înregistrare vă rugăm să accesați link-ul: http://work-basedlearning.eu/registered-organizations/

Links