Cea de-a 11 a ediție a Școlii Române de Dezvoltare, cu titlul "From words to action: Fostering synergies for achieving the Sustainable Development Goals" se va desfășura în perioada 26 – 28 iunie 2019, la Nod Makerspace ( Splaiul Unirii nr.160, sector 4, București).

Ediția de anul acesta a Școlii Române de Dezvoltare își propune să contribuie la creșterea nivelului de conștientizare și sprijin pentru politici deschise, echitabile și durabile în ceea ce privește implementarea Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, cooperarea pentru dezvoltare, drepturile omului și spațiul societății civile.

De-a lungul celor 3 zile vom găzdui 6 sesiuni și 3 ateliere de lucru pe teme de interes precum: implementarea Agendei 2030 în perioada Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, rolul Asistenței Oficiale pentru Dezvoltare în contextul atingerii Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, parteneriatul dintre societatea civilă și mediul privat, consumul și producția responsabile, implicarea tinerilor în implementarea Agendei 2030 și consolidarea cooperării pentru dezvoltare în regiunea Mării Negre.

Termenul limită pentru înscrieri a fost extins până pe 16 iunie 2019.

Vă invităm să vă confirmați participarea la eveniment, completând următorul formular online: https://fondromania.typeform.com/to/yy3DGh .


Ediția din acest an a Școlii Române de Dezvoltare face parte din seria de evenimente organizate de FOND România în cadrul proiectului European „Towards open, fair and sustainable Europe in the world - EU Presidency Project 2019-2021", în contextul exercitării Președinției Consiliului UE de către România în prima jumătate a anului 2019. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de platforma finlandeză pentru dezvoltare Fingo, platforma FOND România, platforma croată CROSOL și CONCORD, Confederația Europeană de ONG-uri pentru dezvoltare.

Links

Files