Cea de-a treia ediție a proiectului „Educația creativă prin meșteșuguri”, dedicat cadrelor didactice și derulat de Asociația Moara de hârtie cu sprijinul OMV Petrom , a ajuns la final. 25 de profesori din județul Dâmbovița au participat la cursuri online și au organizat la clasă ateliere de educație culturală care au avut în centru puterea creatoare a meșteșugurilor.

În toamna acestui an, 25 de cadre didactice din localitățile Cobia, Hulubești și Valea Mare (județul Dâmbovița) au urmat un program complementar avizat, derulat online, cu durata de 60 de ore, prin care au intrat în contact cu frumusețea și diversitatea meșteșugurilor și cu metode de integrare a acestora în activitatea educațională.

În cadrul programului, pe lângă prezentările teoretice, cadrele didactice au cusut, au pictat, au manufacturat decorațiuni de Crăciun din hârtie, au legat manual carnete de însemnări și au creat felicitări. În paralel, la școală sau la grădiniță, mai mult de 400 de copii, ghidați de profesorii lor, au modelat sau au pictat podoabe pentru brad din ceramică sau lemn, au manufacturat globulețe din hârtie de mână și din pagini de carte veche, au descoperit ce înseamnă legătoria de carte și au realizat felicitări cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Pe tot parcursul sesiunilor de lucru online, cadrele didactice au venit cu idei și soluții inedite, contribuind la îmbogățirea conținutului și la adaptarea activităților la nevoile copiilor cu care lucrează.

„Am descoperit cu bucurie și uimire profesori creativi și pricepuți, care iubesc meșteșugurile și au dorința de a le integra cât mai mult în activitatea școlară și extrașcolară, atât în cadrul orelor de abilități practice, opționale sau dirigenție, cât și în programele Școala altfel și Săptămâna verde. O surpriză plăcută a fost să aflăm că una dintre doamnele profesoare, inspirată și motivată de cursul nostru, s-a decis să își coasă prima ie”, a declarat Ion Georgescu, coordonator de proiect.

Până anul acesta, cu sprijinul OMV Petrom, 77 de profesori și peste 2.200 de elevi din județele Argeș, Dâmbovița, Giurgiu și Teleorman au beneficiat gratuit de ateliere creative și de programe de formare în domeniul meșteșugurilor. Prin aceste cursuri online și ateliere pentru profesori și pentru copii, derulate împreună cu OMV Petrom de mai bine de 7 ani, Asociația Moara de hârtie susține comunitatea din Satul meșteșugurilor și pune în valoare, spre binele și bucuria oamenilor din zilele noastre, meșteșugurile.

Pentru informații suplimentare vă invităm să vă adresați echipei de proiect:

www.moaradehartie.ro
E-mail: echipa@moaradehartie.ro
Telefon: 0784 266 262

Pentru mai multe informații despre OMV Petrom, vizitați www.omvpetrom.com

Asociația Moara de hârtie a inițiat și dezvoltă Ansamblul Moara de hârtie - Satul meșteșugurilor din Comana (județul Giurgiu, în imediata apropiere a Bucureștilor) ce găzduiește 10 ateliere creative ce își trag seva din meșteșugurile practicate în satul tradițional românesc: țesut la război, prelucrarea stufului și a papurii, fierărie, olărit și ceramică, lucru în lemn, bucătărie tradițională, moară pe piatră și brutărie, dar și realizarea de hârtie de mână, tipar manual și legătorie de carte. Inițiat în 2011 la Comana, proiectul a început cu construcția unui atelier-muzeu, unic în România, dedicat tiparului și legătoriei de carte și a continuat cu înălțarea unei clădiri unde se manufacturează hârtia și în 2015 cu construcția atelierelor de meșteșuguri din Satul meșteșugurilor. În 2020 a fost înființată și Bucătăria Dealul Morii, întreprindere socială, care oferă constant mâncare gratuită bătrânilor și copiilor din categorii vulnerabile din zonă. Activitățile desfășurate de echipa Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor propun o experiență complexă care te ajută să cunoști trecutul din mai multe unghiuri, nu doar privind și ascultând ci, mai ales, trăind experiența. Pentru mai multe detalii despre proiectele derulate de Asociația Moara de hârtie puteți accesa site-ul www.moaradehartie.ro.

Links