15 întâlniri online cu 120 de elevi de clasa a V-a au avut loc pe parcursul lunilor Noiembrie și Decembrie în cadrul proiectului „Și eu sunt colegul tău”. Mai mult decât atât, 10 cadre didactice și 3 membri ai personalului auxiliar de la Școala Gimnazială 149 din București au participat la activitățile derulate în cadrul proiectului. Timp de 2 luni elevii și profesorii Școlii 149 s-au familiarizat cu definițiile fenomenului de bullying și cyberbullying participând la exerciți online interactive (Copacul Experiențelor, Povestea lui Aricel, Rețeaua SOS, O viață fără bullying etc) și creând și o scenetă de teatru….online.

„Și eu sunt colegul tău!” a fost primul proiect cu finanțare nerambursabilă, implementat de Asociaţia Generaţia EQ. Activitățile proiectului au reprezentat o urmare a programului antibullying pe care președinta asociației, doamna Violanda Popa, l-a implementat în cadrul Școlii 149 din București la începutul anului 2020.


Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă.

Evoluția proiectului poate fi urmărită pe pagina de facebook a Asociației Generația EQ, iar filmul „Și eu sunt colega ta” – film reprezentativ al proiectului, poate fi urmărit pe Youtube.

Links