Faţa noastrã are azi cel mai mare rol în transmiterea mesajelor nonverbale. Vom discuta în aceastã parte a întâlnirii cum şi de ce s-a dezvoltat comunicarea nonverbalã pe parcursul evoluţiei speciei noastre, atât cât o înţelegem în acest moment. De la arãtatul colţilor la fãcutul cu ochiul a fost un drum lung, dar necesar pentru supravieţuirea speciei noastre.

Așadar nu ratați webinar-ul Gratuit: “Comunicarea nonverbalã cu ajutorul muşchilor faciali”, susținut de Alexandru Bocunescu - fondatorul Face Keys România și creator al metodei Face Keys® de corelare a personalității cu trăsăturile faciale.

Înscrierile la Webinar se fac completând formularul alăturat!

Evenimentul va avea loc pe data de 8 aprilie 2021, de la ora 18:30 și se adreseazã:

Celor care vor sã aibã relaţii mai sincere;
Celor care simt cã nu-și înțeleg copiii sau pãrinţii;
Celor care au subalterni sau superiori;
Celor care vor sa vândã sau sã angajeze mai eficient;
Terapeuţilor care au nevoie de un unghi diferit de abordare;
Celor care vor sã se cunoascã şi sã se înţeleagã mai bine;
Celor care interacţioneazã cu alţi oameni;
Celor care vor sã combatã morfopsihologia;
Celor care nu cred cã funcţioneazã;
Curioşilor.
ATENȚIE!!! Conform politicilor GDPR actualizate, înscrierea la webinarii se va face în "doi pași" - înscrierea obișnuită prin formularul alăturat + confirmare pe mail (la mailul automat care se generează în urma completării formularului).
Asigurați-vă că adresa de email și numărul de telefon pe care le folosiți la înscriere sunt corecte , fiind principalele modalități de comunicare ale Datelor de Conectare / Newsletter / Follow-UP/ SMS.
Locurile sunt limitate (maximum 100 de utilizatori), iar conectarea în ziua webinar-ului se face până în ora 18:45, în ordinea conectării online („logării”) participanților!!!
Pentru a putea participa la webinar, te rugăm să îți descarci („download-ezi)” aplicația ZOOM („Zoom client for meetings”), de pe acest link: https://zoom.us/download
ID-ul de conectare online („logare”) și parola vor fi trimise prin e-mail și sms în ziua evenimentului, respectiv marți, 06.04.2021.

Cui nu i se adresează webinarul ?

Nu este recomdatã participarea celor care le ştiu pe toate.

Descrierea detaliată a temei:

Istoria studiului trãsãturilor faciale. Vom trece în revistã cele mai vechi tehnici tradiţionale de corelare a personalitãţii cu trãsãturile faciale şi vom ajunge cu acest subiect pânã în zilele noastre discutând şi despre cele mai noi tehnici de analizã comportamentalã.
Ce sunt și cum apar emoţiile? Dar oare câte emoţii avem într-o zi? Dar de ce avem emoţii? Gãsim îpreunã rãspunsuri la aceste întrebãri şi, probabil, la multe altele.
Microexpresiile și macroexpresiile faciale sunt mişcãri ale muşchilor faciali cu durate şi intensitãţi diferite. În timp ce unele sunt parte a unui mecanism de reglaj emoţional, celelalte sunt o componentã importantã a comunicãrii.
Asimetria facialã – de unde provine şi ce spune despre noi. Simetria facialã joacã un rol decisiv în stabilirea gradului de atractivitate. Feţele cu un grad de simetrie ridicat vor fi considerate mai atrãgãtoare dar, cu toate acestea, vom respinge simetria perfectã ca fiind nenaturalã. Vedem cum şi de ce este creierul responsabil de aceastã asimetrie şi ce implicaţii are acest aspect în comunicare.
Cortexul prefrontal este partea creierului care ne face diferiți de orice alt mamifer, oricât de inteligent l-am crede. Aceasta parte a creierului este cea care ne permite sã vrem, sã nu vrem, sã ne dorim, sã amânãm, sã avem parte de experienţe spirituale şi multe altele. Vom discuta în aceastã parte a întâlnirii despre procesele analitice şi unde se vãd pe faţa noastrã şi despre abilitatea de a crea reprezentãri în propria minte explicând totodatã şi ce spune asta despre modul de a comunica.
Cu ce pleacă acasă cursantii ?

Vor pleca cu o perspectiva nouã asupra comunicãrii nonverbale;
Vor înţelege cã aceasta nu se rezumã doar la gesturi sau tonalitãţi, ci, mai cu seamã, la manifestãri nonconştiente ale personalitãţii care lasã, în timp, urme asupra corpului nostru în special la nivelul feţei;
Vor înţelege cum sã abordeze o persoanã în funcţie de tipul de stres care o afecteazã pe aceasta;
Vor anticipa un tipar comportamental mental al celor din jur. Vor ştii cât de mult sau de puţin sã detalieze un subiect astfel încât sã fie siguri cã mesajul lor a fost recepţionat a cum au intenţionat.
Detalii trainer

Alexandru Bocunescu este fondatorul Face Keys România și creator al metodei Face Keys® de corelare a personalității cu trăsăturile faciale

Analist comportamental certificat ZIVAC®;
Membru al echipei de cercetare a stărilor alterate de conştienţă în cadrul Asociaţiei Europene de Hipnoză;
Trainer în cadrul Human Institute Behavior Center;
Economist cu experiență în transport maritim, vânzări și resurse umane;
Consultant pentru orientarea în carieră;
Consilier pentru dezvoltarea personală;
Formator, speaker şi conferenţiar.
“Povestea mea cu citirea feţei începe cu un cadou primit în 2013, de Paşte, de la sora mea. Nu mi-a oferit multe detalii. A spus doar că este o sesiune privată de citirea feţei prin Skype, cu un domn din Anglia. Am amânat momentul, deoarece la acea vreme nu ştiam nimic despre face reading. În mintea mea era echivalent cu ghicitul în cafea sau datul în bobi. Până la urmă, a avut loc întâlnirea online şi, după câteva secunde de prezentări şi saluturi, am început să vorbim despre mine. Nu au trecut multe minute şi discuţia a devenit foarte interesantă, cel puţin pentru mine. De partea cealaltă a monitorului era un om pe care-l vedeam pentru prima oară, dar care vorbea despre personalitatea mea ca şi cum am fi fost prieteni de o veşnicie. Iniţial, am crezut că sora mea îi oferise informaţii despre mine, pentru că altfel nu îmi puteam explica siguranţa cu care vorbea despre evenimente din trecutul meu şi despre anumite trăsături de personalitate despre care credeam că sunt foarte bine ascunse. Am decis să-l verific şi să-l întreb lucruri pe care nici prietenii cei mai apropiaţi nu le ştiau şi am fost uimit când, cu aceeaşi siguranţă, acest străin ştia despre ce este vorba. Dorinţa de a învăţa ce face el a venit aproape instantaneu. L-am întrebat cum face şi atunci am auzit pentru prima oară de tehnica arabă de citirea feţei. Modalitatea de a învăţa atunci a fost fie de a merge în Anglia, fie de a-l aduce pe el în România. Nu aveam experienţă în organizarea de evenimente şi cursuri, dar decizia a fost de a aduce această tehnică de citirea feţei, în premieră, şi în România. În doar o lună sau două, am strâns o grupă de cursanţi din care făceau parte mama şi câţiva prieteni. Impactul a fost bun şi, în toamna anului 2013, a urmat al doilea curs din România, apoi din ce în ce mai multe, până când, în 2015, am deschis în Bucureşti prima şcoală de fizionomie arabă. În cadrul ei am învăţat alături de profesorul din Anglia, dar şi de la profesorul arab al profesorului meu. Am descoperit pe parcurs că există mai multe tehnici de citirea feţei şi am fost repede captivat şi de aceste metode. Am început să studiez, să fac legături, până când am ajuns să îmi dedic în întregime timpul studierii lor, dar şi împărtăşirii cunoştinţelor acumulate cu alţii. Şi asta fac azi, îi învăţ pe oameni să facă primii paşi în Face Reading.” Alexandru Bocunescu

Vă așteptăm!

Links