Asociaţia pentru Sprijinirea Dezvoltării Rurale – ASDR Dezmir implementează în perioada octombrie 2018 – august 2019 proiectul „Promovarea patrimoniului cultural din satele GAL Someș Transilvan”.

Joi, 31 ianuarie 2019 și marți, 05 februarie 2019, începând cu ora 11:00, la Atelierul de Meșteșuguri ASDR (în incinta școlii) din satul Dezmir, jud. Cluj vor avea loc evenimente de lansare a proiectului „Promovarea patrimoniului cultural din satele GAL Someș Transilvan”.

Proiectul se va implementa în toate comunele GAL Someș Transilvan: Aluniș. Apahida, Bobâlna, Bonțida, Borșa, Cornești, Dăbâca, Iclod, Jucu de Sus, Mintiu Gherlii, Sic, Vultureni.
Prin proiect se va realiza un studiu privind identificarea principalelor elemente de patrimoniu cultural. Rezultatele acestui studiu vor fi cuprinse într-o carte care va avea atașată o hartă pe care se vor marca principalele elemente de patrimoniu cultural identificate, scopul fiind acela de a promova, pe de o parte fiecare comună și pe de altă parte de a prezenta unitar tot teritoriul GAL Someș Transilvan.

La evenimentele organizate la Dezmir, Joi, 31 ianuarie 2019 și marți, 05 februarie 2019, începând cu ora 11:00 sunt așteptați reprezentanți locali din cele 12 comune de pe teritoriul GAL Someș Transilvan.

Proiectul „Promovarea patrimoniului cultural din satele GAL Someș Transilvan” este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, LEADER, GAL Someș Transilvan, Masura: M2/6B - Valorificarea patrimoniului local și consolidarea identității locale. Valoarea totală eligibilă a proiectului: 28425 euro, echivalent in lei 132417,86, din care Finanțare publică: 28425 euro, echivalent in lei 132417,86.

Persoană de contact: Viorica RUSU
Telefon: 0744470723
E-mail: asdr_dezmir@yahoo.com