PROIECTUL MIFAMILY : FAMILY LEARNING FOR MIGRANTS AT SCHOOL
ÎNVAȚAREA ÎN FAMILIE PENTRU ELEVII MIGRANȚI

Proiectul MIFAMILY : Family learning for migrants at schools (Învățarea în familie pentru elevii migranți) este un proiect Erasmus+ derulat în perioada 1 octombrie 2017 - 30 septembrie 2019.
Liderul de proiect este NRCSE - National Resource Center for Supplementary Education din Marea Britanie, iar cei 6 parteneri sunt : INFODEF (Instituto para el fomento del desarrollo y la formación S.I.) - Spania, IRIV CONSEIL - Franța, Associación La Bien Pagá Espacio Escénico - Spania, Fundația ICAR - România, ASPIRE Education Group Ltd - Marea Britanie, Innoquality Systems Limited - Irlanda.
Scopul proiectului l-a reprezentat consolidarea integrării elevilor migranți în școlile din România și obținerea succesului școlar al acestora, prin oferirea de sprijin și îndrumare părinților migranți. Au fost utilizate metodele și resursele de învățare în familie, pentru a depăși barierele lingvistice și a încuraja implicarea activă a părinților în educația copiilor lor. Pentru atingerea obiectivelor, proiectul a antrenat profesorii, liderii școlari și educatorii din cadrul organizațiilor care lucrează cu migranți, în dobândirea abilităților și instrumentelor necesare procesului de integrare, întărind colaborarea dintre școli, familii și alte entități implicate.
Învățarea în familie reprezintă orice tip de învățare care include mai multe generații ale unei familii (inclusiv familia extinsă, guvernantele, bonele). Învățarea poate fi informală, prin evenimente cum ar fi zile de recreere în familie sau formală - cursuri de învățare pentru întreaga familie susținute în locuri precum școli, centre de plasament sau centre de zi pentru copii. Învățarea în familie este o modalitate eficientă de a oferi adulților abilitățile și competențele pentru a sprijini educația copiilor lor. De asemenea, este o modalitate simplă de învățare pentru adulți. Cursurile au scopul de a ajuta părinții să susțină educația copiilor lor, concentrându-se în primul rând pe alfabetizare, consolidarea cunoștințelor de calcul matematic și a competențelor lingvistice.
Conferința de diseminare a rezultatelor proiectului MiFamily, in Romania, a fost susținută în data de 21 iunie 2019 la sediul GDS din București.
În cadrul acesteia au avut loc prezentări ale testarii instrumentelor realizate in decursul celor doi ani de implementare, pe grupe de familii de migranti. Instrumentele de invatare in familie au fost aplicate de profesori de limba romana, psihologi și consilieri sociali, colaboratori ai Fundației ICAR, care lucrează cu copiii migranți și familiile acestora, în CRCPSA Rădăuti, Șomcuta Mare și Timișoara. Managerul de proiect, Pascale Vassie (NRCSE, UK) a intervenit in cadrul unei videoconferinte, prezentand cateva experiente ale NRCSE in metoda de învâțare în familie.
De asemenea, a fost prezentată platforma on-line creată în cadrul proiectului (https://mifamily.watt.com.es/?lang=ro ) , cursul de învățare în familie, disponibil persoanelor care își vor crea un cont pe platformă, precum si aplicațiile practice.
Pentru detalii legate de proiect precum si de modalitatea de parcurgere a cursului de pe platforma proiectului, puteti contacta Fundatia ICAR.
Date de contact:
Irina Conduruta, coordonator proiect, e-mail: irina@icarfoundation.ro
Anca Bucur – trainer; e-mail anca@icarfoundation.ro
Elena Pătrățeanu – trainer; e-mail: elena@icarfoundation.ro

Files