Fundația Serendinno anunță organizarea conferinței de lansare a proiectului „Orizonturi Noi pentru Dezvoltare" (cod SMIS 338033), implementat în Regiunea Vest, cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027. Proiectul se desfășoară pe o perioadă de 24 de luni (01 octombrie 2025 – 30 septembrie 2027), cu o valoare totală de 2.487.215,66 lei.

Prin servicii de orientare și consiliere profesională, evaluarea competențelor dobândite anterior, formare în domeniul competențelor digitale și IT de bază și programe de calificare profesională de nivel 1 și 2 recunoscute la nivel național, proiectul sprijină 301 persoane din Regiunea Vest să depășească barierele care le limitează accesul la piața muncii – nivel scăzut de educație, calificări depășite sau absența unor competențe relevante pentru mediul profesional actual.

Prin implementarea acestor activități, proiectul contribuie la creșterea gradului de ocupare, la reducerea decalajelor de competențe și la consolidarea capacității de integrare profesională a participanților pe termen lung.

Conferința de lansare va avea loc în data de 8 aprilie 2026, ora 16:30, la Sala de sport – Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret" Timișoara (Calea Bogdăneștilor, nr. 32/B).

Evenimentul va reprezenta un prilej de prezentare a obiectivelor și activităților proiectului și de dialog între actorii interesați de dezvoltarea competențelor și creșterea oportunităților de ocupare în Regiunea Vest.

Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027
Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați https://mfe.gov.ro/

Links

Files