Luna aceasta, Fundația Cuvântul Întrupat aniversează 18 ani de la înființare. 18 ani de activitate continuă în sprijinul copiilor din familii vulnerabile. 18 ani de experiențe, de speranțe, de povești, de viață, de lupte.
Avem misiunea de a lucra pentru un viitor mai bun pentru copiii vulnerabili prin dezvoltare personală și parteneriate de prietenie.

Înființarea fundației a fost, de fapt, continuarea firească a unei perioade de efort comun din partea unui grup de oameni, voluntari români și străini, care-și doreau să contribuie la schimbare în viețile copiilor, tinerilor și familiilor celor mai vulnerabile din comunitatea noastră.

”Acum 18 ani, ne-am implicat pentru a răspunde nevoilor pe care le vedeam în jur. Dacă atunci am făcut proiecte pentru copii și tineri care stăteau pe stradă, astăzi vedem că numărul acestora s-a redus foarte mult. Acum 18 ani am colaborat în proiecte pentru susținerea copiilor abandonați în instituții, astăzi ne întâlnim cu ei în casele lor, trăind pe propriile picioare. În diferite cartiere sărace unde ne-am implicat să răspundem abandonului școlar, violenței domestice și împlinirii nevoilor de bază, astăzi vedem copii și tineri care merg la școală, au speranțe pentru viitor și familii cu alte repere”, ne spune David Chronic, membru fondator al Fundației Cuvântul Întrupat.

Ce au însemnat acești 18 ani?
Sute de copii care ne-au trecut pragul pentru sprijin. Copii care au mers la școală și au avut un prânz cald, și au învățat să se spele, să se joace, să se bucure, să experimenteze o normalitate care le era străină. Copii care au crescut, au ales să fie voluntari pentru alți copii, iar mai apoi, unul dintre ei a devenit el însuși coleg în echipa fundației, lucrând astăzi cu copii vulnerabili din Valea orașului.
Sute de copii care au avut rechizite și ghiozdane la început de an școlar și daruri minunate de Crăciun.
Sute de copii care s-au bucurat de o tabără la munte.
Speranțe și visuri împlinite.
Ani în care am făcut toate acestea împreună cu prietenii și susținătorii care ne-au fost alături.

Ce am învățat în toți acești ani?
Că oamenii sunt cei care fac diferența. Întotdeauna. Colaborăm cu Primăria, cu firme și biserici locale, iar susținerea acestora este neprețuită. Avem și prieteni pensionari care dăruiesc în fiecare lună 10 sau 20 de lei din pensia lor, ”pentru copii”, oameni care se roagă pentru noi, care sunt alături de noi de ani de zile, ca voluntari. Sau administratori de firme, mai mari sau mai mici, care aleg an de an să susțină financiar costurile pentru sprijinirea unui copil pe un an întreg.
Am mai învățat să nu ne lăsăm conduși de aparențe, să nu punem etichete, să nu ne grăbim să judecăm. Să avem răbdare și să lucrăm astăzi cu speranță pentru un mâine mai bun. Și am mai învățat să-i privim pe copii (și pe părinți!) din perspectiva a ceea ce pot fi, al potențialului pe care fiecare dintre ei îl are.

Lucruri extraordinare sau momente memorabile?
Multe. Cele mai frumoase sunt despre copii pe care i-am văzut ÎNVĂȚÂND să zâmbească. Jucându-se senini în soare. ÎNVĂȚÂND să se joace. Sau părinți care aleg mai binele pentru copiii lor. Sau prieteni și susținători care păstrează ani de zile, lipite pe pereții biroului, scrisorile de mulțumire ale unor copii abia întorși din tabără, cu inima cât un munte de atâta bucurie.
Poate că rutina de zi cu zi a activităților cu copiii să nu pară un lucru senzațional, dar tocmai această consecvență a muncii de fiecare zi capătă sens și contează în contextul vieților lor. Și în al vieților noastre.

Lupte și poveri?
Știm că suntem chemați să fim ajutor pentru cei în nevoie și este dureros pentru noi să vedem copii cu aripile frânte, pentru că au neșansa de a nu fi iubiți, îndrumați, sprijiniți, de a nu avea la îndemână ajutor potrivit. În munca noastră printre cei mai vulnerabili, fiind martori ai durerii și zbaterilor, cel mai greu a fost, în toți acești ani, să ne păstrăm vie speranța.

Provocări și speranțe, asteptări pentru următorii 18 ani?
Să putem fi, ca oameni, noi, cu toții, mai aproape de cei în nevoie din comunitatea noastră, alături de ”cel lipsit”, de cel părăsit, de cel fără familie, fără dragoste, fără pâine. Să avem resurse și energie pentru a continua să fim sprijin pentru copiii afectați de relele lumii.
Să redescoperim că tot ce avem, primim de la Dumnezeu, prin harul și bunătatea pe care le are pentru noi în fiecare zi. Să ne deschidem inimile și mâinile pentru a dărui mai mult, la rândul nostru. Să ne reamintim că, până la urmă, este ”mai ferice a da decât a primi”. Iar asta ne face oameni care ne împlinim misiunea de a fi Cuvânt Întrupat.

”În 18 ani am văzut mii de vieți atinse spre dezvoltare, educație și însănătoșire și aceasta pentru că oamenii s-au implicat. Ne bucurăm că împreună am făcut mult progres, iar experiența aceasta ne dă energie să confruntăm problemele care ne stau în față astăzi: sărăcia (rata sărăciei în România este cea mai mare din spațiul Uniunii Europene), vulnerabilitatea copiilor (aproape jumătate dintre copiii din România sunt în risc de sărăcie), abandonul copilului (mii de copii continuă să fie abandonați anual), rata crescută a migrației (care provoacă instabilitate mai ales în viețile copiilor).
În mijlocul tuturor acestor lucruri, avem speranță. Și îndrăznim să continuăm să lucrăm pentru un viitor mai bun pentru copiii vulnerabili” – David Chronic, membru fondator al organizației noastre.

Și un cuvânt pentru toți cei care, într-un fel sau altul, ne-au fost aproape în toți acești ani: MULȚUMIM. Nu am fi reușit fără voi să fim sprijin pentru atâția copii. Continuați să fiți lumină pentru cei care vă sunt în preajmă. Suntem încurajați și inspirați de generozitatea și bunătatea inimilor voastre.

*******************
Despre Fundația Cuvântul Întrupat

Fundația Cuvântul Întrupat este o organizație non-profit înființată în Galați în 2001, acreditată ca furnizor de servicii sociale, în conformitate cu legislația în vigoare.
Susținem copiii vulnerabili și familiile lor să devină stabile.
Prin Centrul Comunitar ”La vale”, principalul proiect al organizației noastre, sprijinim în fiecare zi 45 de copii Valea orașului să meargă la școală și să aibă o îngrijire mai bună. Aici primesc masă de prânz, fac lecții, se spală, se joacă, își dezvoltă abilitățile. Cresc.

Anca-Aurora Chiosea
Responsabil Comunicare și Strângere de fonduri

Fundaţia Cuvântul Întrupat
Strada Dogăriei, nr. 111, Galați
www.cuvantulintrupat.com | facebook.com/cuvantul.intrupat/
info@cuvantulintrupat.com | 0236-411695

Links