Asociaţia pentru Sprijinirea Dezvoltării Rurale – ASDR Dezmir a implementat în perioada octombrie 2018 – august 2019 proiectul „Promovarea patrimoniului cultural din satele GAL Someș Transilvan”.

Miercuri, 04 septembrie 2019, începând cu ora 11:00, la Căminul Cultural din satul Dezmir, jud. Cluj va avea loc evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului şi de lansare a cărţii „Patrimoniu cultural GAL Someş Transilvan” şi a hărţii ataşată cărţii.

Proiectul s-a implementat în toate cele 12 comune din teritoriul GAL Someș Transilvan: Aluniș, Apahida, Bobâlna, Bonțida, Borșa, Cornești, Dăbâca, Iclod, Jucu, Mintiu Gherlii, Sic, Vultureni.
Prin proiect s-a realizat un studiu privind identificarea principalelor elemente de patrimoniu cultural. Rezultatele acestui studiu sunt cuprinse într-o carte care are atașată o hartă pe care s-au marcat principalele elemente de patrimoniu cultural identificate, scopul fiind acela de a promova, pe de o parte fiecare comună și pe de altă parte de a prezenta unitar tot teritoriul GAL Someș Transilvan.

La evenimentul organizat la Dezmir, Miercuri, 04 septembrie 2019, începând cu ora 11:00 sunt așteptate persoane din cele 12 comune de pe teritoriul GAL Someș Transilvan şi alte persoane şi reprezentanţi ai unor instituţii care susţin conservarea şi promovarea patrimoniului cultural rural.

Proiectul „Promovarea patrimoniului cultural din satele GAL Someș Transilvan” este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, LEADER, GAL Someș Transilvan, Masura: M2/6B - Valorificarea patrimoniului local și consolidarea identității locale. Valoarea totală eligibilă a proiectului: 28425 euro, echivalent in lei 132417,86, din care Finanțare publică: 28425 euro, echivalent in lei 132417,86.

Persoană de contact: Viorica RUSU
Telefon: 0744470723
E-mail: asdr_dezmir@yahoo.com
www.asdr.ro
https://www.facebook.com/asdrDezmir/
https://www.facebook.com/Promovarea-patrimoniului-cultural-din-satele-GAL-Somes-Transilvan-219650755643301/