Între 4 și 12 aprilie, 2024 va fi organizat schimbul de tineret "Notre Palette Culturelle", de către organizația ASCU. Activitatea se va desfășura în Le Sappey-en-Chartreuse, Franța.
În calitate de partener al proiectului, Asociația Ingens Risus va sprijini participarea a șase tineri și a unui lider de grup din Miercurea Ciuc.
Acest eveniment nu doar că le oferă tinerilor o oportunitate unică de a vizita Franța și de a descoperi cultura locală, dar contribuie și la dezvoltarea lor personală prin workshopuri despre diversitate culturală și incluziune, utilizând arta ca mijloc de exprimare.
Scopul activității este de a promova o societate mai deschisă, lipsită de stereotipuri și temeri, care să primească și să înțeleagă mai bine noii veniți. Prin interacțiunea cu persoane din diferite medii religioase, etnice și naționale, tinerii își îmbogățesc cunoștințele culturale și își dezvoltă abilități de comunicare mai eficiente și mai deschise.
Activitatea este cofinanțată prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene.