Pe lângă rolul asociativ, un food hub depozitează, procesează și comercializează produse alimentare locale la un preț echitabil pentru consumatori și producători. Fermierii mici și mijlocii colaborează cu organizațiile din program pentru a avea acces mai ușor la piață, dar și pentru a realiza campanii de educare și promovare cu privire la beneficiile produselor locale. Peste 230 de producători locali își comercializează produsele prin aceste inițiative care acoperă principalele regiuni din România - Nord Natural în zona Vatra Dornei, Roade și Merinde în zona Iași, Nod Verde în zona Cluj, Helyénvaló Helyit în zona Odorheiu Secuiesc și Merindar în județele Ialomița, Vâlcea, Dolj și Vaslui.

„După aproape doi ani de implementare a planurilor de afaceri din cele cinci food hub-uri, dincolo de rezultatele cantitative care adună peste 230 de producători implicați, peste 10.000 de comenzi și cifre de afaceri cumulate de peste 1.000.000 lei, avem și o serie de concluzii calitative și utile pentru cei care doresc să opereze sau să finanțeze un food hub. Acestea vizează în primul rând atenția pe care trebuie să o dăm pieței, preferințelor consumatorilor și adaptării ofertei de produse locale. Nu este suficient să avem produse agroalimentare locale bune, fără să avem o organizare logistică eficientă, o gestiune atentă și o comunicare constantă cu fermierii și clienții. Avem nevoie inclusiv de o poveste bine spusă”, e de părere Valentin Filip, director de programe la Fundația Civitas.

Links

Files