12 seniori din toate cele 6 sectoare ale orașului București și 6 tineri voluntari au povestit despre…cele mai frumoase amintiri trăite.

Doamnele din București, majoritatea profesoare în mediul universitar sau preuniversitar, au stat de vorbă cu cei tineri cu mult drag, exprimând faptul că s-au înțeles întotdeauna de minune cu generația tânără datorită profesiei pe care au avut-o. Mai mult decât atât, multe doamne su sfătuit noile generații să pună mai mult accent pe socializarea față în față, pe grija față de cei din jurul lor și să se bucure mai mult și mai frumos de clipele pe care le trăiesc în prezent.

Proiectul „Poveștile noastre” este cel de-al treilea proiect al Asociației Magic Seniors finanțat prin programul StartONG care s-a desfășurat în perioada August- Septembrie 2020.

Scopul proiectului este de a reduce gradul de excluziune socială, de a combate marginalizarea și discriminarea persoanelor vârstnice din București, prin intermediul promovării poveștilor de viață ale acestora și a dialogului intergenerațional.

Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă.

Evoluția proiectului poate fi urmărită pe website-ul Asociației Magic Seniors – www.magicseniors.ro dar și pe paginile de Facebook și Instagram ale acesteia.

*Pentru că din ce în ce mai mulți seniori și-au arătat interesul de a dialoga intergenerațional și a-și face cunoscută povestea în mediul online ( Youtube și Facebook), Asociația Magic Seniors va continua să publice cele mai frumoase povești ale…. „bunciilor noștri”.

Links