European Association for Social Innovation are plăcerea de a vă invita la Programul de formare Talk2Me - Prevenirea și combaterea hărțuirii morale la locul de muncă (Hotărârea nr. 970/2023) organizat în cadrul proiectului european Talk2Me.

Inițiativa Talk2Me urmărește combaterea stereotipurilor prin educarea angajatorilor și a angajaților despre fenomenul de mobbing (hărțuirea morală la locul de muncă) și consecințele acestuia.

Programul de formare este dedicat managerilor și profesioniștilor din domeniul Resurselor Umane, având o durată de 25 de ore dintre care 15h studiu individual și 10h facilitate de un trainer. Printre temele abordate se regăsesc: definirea conceptului de mobbing; identificarea mobbingului și gestionarea situațiilor de agresiune la locul de muncă; promovarea diversității și incluziunii; legislația națională privind agresiunea morală la locul de muncă & implementarea deciziei Nr. 970/2023.

Cursul este structurat în 6 module și dispune de 3 sesiuni sincrone, organizate după cum urmează:
- 12 noiembrie 2024, 9.30 - 12.30 (online via ZOOM)
- 18 noiembrie 2024, 9.30 - 13.00
- 21 noiembrie 2024, 9.30 - 13.00

La finalul cursului, participanții sunt incurajați să organizeze un workshop de informare cu privire la fenomenul de mobbing și impactul acestuia asupra locului de muncă, cu 10 angajați/colegi.

Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, iar asigurarea unui loc se realizează prin completarea următotului formular de înregistrare: https://forms.office.com/e/EbuNscC0MQ.

De asemenea, cursanții care participă la cel puțin 2 din cele 3 sesiuni sincrone vor putea beneficia de un certificat atestator pentru finalizarea programului de formare.

Links

Files