Vatra Dornei, 03 iunie 2025 – Asociația Inițiative Sociale anunță lansarea mobilității internaționale din cadrul proiectului Erasmus+ "NextGen: EmployAbility" (contract nr. proiect 2024-1-RO01-KA151-YOU-000218341), un schimb de tineri ce va avea loc în perioada 3 – 11 iunie 2025 (exclusiv zile de călătorie), în localitatea Argestru, Vatra Dornei, România.
Proiectul reunește 52 de participanți și 2 facilitatori din 7 țări europene (Bulgaria, Cehia, Grecia, Italia, Romania, Polonia, Turcia), sub coordonarea organizației Inițiative Sociale. Timp de 9 zile, 52 de tineri vor învăța împreună cum să își îmbunătățească competențele necesare pentru a se integra mai ușor pe piața muncii.
Scopul principal al proiectului este dezvoltarea competențelor-cheie pentru angajabilitate, promovarea incluziunii și a dialogului intercultural, dar și sprijinirea tinerilor în parcursul lor profesional. Participanții vor explora teme precum comunicarea eficientă, munca în echipă, gândirea critică, rezolvarea de probleme și adaptabilitatea.
Obiectivele activitatii:
O1. Reflectarea si schimbul de opinii cu privire la (șomajul) angajarea tinerilor în diferite țări europene, prin crearea unui mediu adecvat în care participanții să poată discuta și împărtăși perspective legate de tendințele și factorii care influențează (ne)angajarea în rândul tinerilor din diverse contexte europene, pe parcursul perioadei de mobilitate.
O2. Sustinerea incluziunii și accesului egal la informație, promovând diversitatea, incluziunea socială și accesul echitabil la oportunități, în timp ce se abordează barierele în angajare precum discriminarea, lipsa competențelor și accesul limitat la informație, în cadrul activităților.
O3. Stimularea reducerii decalajului în angajare prin inovație, încurajând cei 45 de tineri participanți și cei 7 lideri de echipă să dezvolte soluții sustenabile pentru provocările legate de angajare, folosind cele 4 C-uri: comunicare, colaborare, gândire critică și gândire creativă, de-a lungul tuturor activităților.
O4.Extinderea rețelei de parteneri la nivel regional, național și european și consolidarea capacitatii operaționale și de management, facilitând schimbul de bune practici între organizațiile partenere pe durata întregului proiect.
Activitatile mobilitatii vor fi implementate prin metode de educație non-formală, atât în interior, cât și în aer liber, într-un cadru prietenos și incluziv. Activitățile planificate includ: jocuri de cunoaștere, sesiuni de teambuilding, ateliere interactive, vizite culturale, seri interculturale, dezbateri, reflecții și evaluări.
Participanții vor primi la final un certificat Youthpass, care validează competențele dobândite și contribuie la dezvoltarea personală și profesională a acestora.
Prin acest proiect, ne dorim să sprijinim tinerii în a deveni mai încrezători, activi și pregătiți pentru provocările profesionale, contribuind în același timp la construirea unei Europe mai incluzive și unite.