În contextul actual al pandemiei școlile au fost închise, ca măsură de precauție pentru copii și pentru familiile acestora. Astfel, s-a decis ca toate cursurile școlare să se deruleze în mediul online, fapt care ar presupune ca fiecare copil să dețină un dispozitiv (tabletă, laptop, desktop, smart phone) cu conexiune la internet. Din păcate însă, în România anului 2020 acest lucru nu este posibil pentru 250 000 de copii (conform estimărilor făcute de instituțiile abilitate).
În această situație se află și mulți copii din localitățile Braniștea (județul Galați) și Florești (județul Prahova), care nu au avut acces la cursuri, familiile lor având venituri foarte modeste, la limita acoperirii nevoilor zilnice de hrană, care nu le-au permis achiziționarea unui astfel de dispozitiv.
Luând în considerare toate aceste aspecte, am hotărât să venim în sprijinul acestor copii și, cu ajutorul donatorilor privați (persoane fizice și persoane juridice), am reușit să donăm laptopuri/calculatoare și rechizite pentru 35 de copii: în luna iunie pentru copiii din Braniștea și în luna august pentru cei din Florești. Ne-am asigurat că toți copiii au acces la internet.
Astfel, aceștia vor fi pregătiți pentru orice scenariu legat de începerea școlii în luna septembrie 2020 (online sau fizic, în sălile de clasă).
După cum am menționat deja, laptopurile/calculatoarele și rechizitele provin de la donatori privați, cărora dorim să le mulțumim pentru generozitate!
De asemenea, mulțumim I See Solutions SRL pentru recondiționarea, testarea și pregătirea tuturor dispozitivelor donate copiilor, care vor putea astfel participa la cursurile online alături de colegii lor.

Proiectul a fost finalizat, obiectivul atins, dar această nevoie încă există. Astfel, dacă aveți pe acasă sau pe la birou un laptop sau o tabletă pe care nu le mai folosiți, funcționale sau cu defecțiuni minore pentru a putea fi ușor recondiționate, ni le puteți dona pentru ca noi, la rândul nostru, să le dăm mai departe și să ne asigurăm că ajung la unul dintre acești copii. Sau puteți dona direct în contul Asociației We All Matter (RO64 INGB 0000 9999 0854 4586), cu mențiunea „Școala pentru toți”, pentru ca ulterior să le putem achiziționa dispozitivele necesare.

Despre Asociația We All Matter puteți afla mai multe informații aici: www.weallmatter.ro
Mulțumim tuturor și nu uitați: cu toții contăm!