În anul 2008 World Vision România a strâns de la contribuabilii români, prin campania 2%, 110.000 lei

Cu aceşti bani se va continua sprijinirea educaţiei copiilor săraci dar cu performanţe şcolare bune, din mediul rural.

Campania 2% desfăşurată de către World Vision România în anul 2008 a reuşit să atragă atenţia a peste 24.000 contribuabili români din aproape întreaga ţară. Aceştia au redirecţionat pentru programele educaţionale ale organizaţiei suma de 110. 000 lei, conform datelor centralizate furnizate de către Direcţia Finanţelor Publice şi Administraţiile financiare teritoriale. Comparativ cu anul 2007, suma strânsă se menţine la acelaşi nivel.

Susţinătorii provin dintr-o arie geografică largă. Pe lângă cele 6 judeţe (Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi, Ialomiţa, Vâlcea) şi municipiul Bucureşti în care World Vision România este de ani de zile o prezenţă constantă, campania 2% de anul trecut a reuşit să sensibilizeze contribuabili din aproape toate celelalte judeţe ale ţării. În topul judeţelor susţinătoare se situează judeţul Dolj, cu aproximativ 30.500 lei redirecţionaţi, urmat de municipiul Bucureşti cu 25.000 lei şi judeţul Vâlcea cu 15.000 lei.

„Suntem extrem de recunoscători românilor care au continuat să fie impresionaţi de nevoile copiilor din mediul rural, în acest caz de nevoia ca aceştia să-şi continue studiile. Suma strânsă poate indica faptul că am început să ne fidelizăm susţinătorii, având în vedere că deja suntem în cel de-al şaselea an de aplicare a prevederii 2% din Codul fiscal. La un calcul simplu, estimăm că un număr de aproximativ 24.000 români au redirecţionat 2% din impozitul lor pe venit către World Vision România. Este un lucru care ne bucură şi ne propunem ca anul acesta să putem convinge şi mai mulţi contribuabili că merită să investească în educaţia copiilor din mediul rural. Dorim ca prin campania de anul acesta să reuşim să strângem fondurile necesare, astfel încât să putem ajuta 400 de copii defavorizaţi din mediul rural, facilitându-le accesul la educaţie. Pentru a atinge însă acest obiectiv avem nevoie de ajutorul celor din jurul nostru. Fiţi alături de noi în lupta împotriva sărăciei şi în asigurarea unor condiţii mai bune de viaţă şi educaţie pentru copiii defavorizaţi din mediul rural. Este atât de simplu!”, a declarat doamna Adela Simionescu – Manager de marketing şi fundraising World Vision România.

Conform informaţiilor puse la dispoziţie de către Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, anul trecut 946.000 contribuabili au făcut uz de prevedere, cu 14% mai mulţi decât în anul fiscal 2006. În acelaşi timp, suma direcţionată a crescut la 48 milioane RON, aproape dublu faţă de anul trecut când suma direcţionată a fost de 28 milioane RON. Judeţele Cluj, Iaşi, Timiş, Braşov şi Mureş conduc în topul judeţelor cu cea mai mare sumă direcţionată.

Din suma strânsă în urma campaniei 2% din anul 2007 am reuşit să sprijinim 160 de copii din mediul rural, beneficiari în cadrul programului „Vreau în clasa a noua!”. Cu banii strânşi anul trecut din campania 2% vom putea ajuta aproximativ 185 de copii din mediul rural, din cadrul aceluiaşi program, să beneficieze de sprijin educaţional.

Statisticile din domeniul educaţiei rămân însă alarmante. Doar 1 din 4 copii din mediul rural continuă studiile după ce termină clasa a VIII-a (Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniul educaţiei – 2007), iar rata abandonului şcolar s-a triplat în perioada 2000 – 2007 (Raport asupra stării sistemului naţional de învăţământ – Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului - 2008).

Prin urmare, ca şi în anii trecuţi, banii strânşi în urma campaniei de anul acesta vor fi folosiţi pentru sprijinirea accesului la o educaţie de calitate pentru copiii din mediul rural din cele şase judeţe în care organizaţia îşi desfăşoară activitatea – Cluj, Constanţa, Dolj, Vâlcea, Iaşi şi Ialomiţa.

Campania 2%, care se derulează de către World Vision România în 2009, are sloganul „Să învăţăm cu 2%”. „Desfăşurată în perioada martie – 15 mai 2009, campania se adresează atât celor care au mai redirecţionat cele două procente din impozit către World Vision România, cât şi celor care nu au facut-o până acum, dar pe care dorim să-i convingem să îmbrăţişeze cauza promovată de către organizaţia noastră – îmbunătăţirea accesului la educaţie pentru copiii din mediul rural. Prin această campanie ne dorim să strângem fondurile necesare dar şi să mobilizăm cetăţenii în vederea îmbunătăţirii condiţiilor sociale şi de educaţie ale copiilor. Este important să învăţăm să dăruim celor mai dezavantajaţi decât noi şi credem că această campanie va face un pas important în acest sens”, a adăugat doamna Adela Simionescu – Manager de marketing şi fundraising World Vision România.

Până la 15 mai, fiecare salariat poate ajuta un copil din mediul rural să meargă la şcoală. Cu aproximativ 50 RON se poate asigura transportul unui copil la şi de la şcoală timp de o lună. Cu aceeaşi sumă, se pot cumpăra rechizitele de bază pentru un copil.

Informaţii privind procedura de redirecţionare a 2% din impozitul pe venit, precum şi formularele necesare, pot fi obţinute de la administraţiile financiare sau precompletate cu datele World Vision de pe www.worldvision.ro

###

World Vision România este o organizaţie creştină, care desfăşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, dezvoltare şi advocacy. Organizaţia noastră este concentrată asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii.
Organizaţia World Vision România este parteneră a World Vision International, prezentă în peste 100 de ţări din întreaga lume. Încă din 1990, World Vision România este o prezenţă constantă în domeniul protecţiei copilului şi al dezvoltării comunitare. În România, World Vision isi desfăşoară activitatea în municipiul Bucureşti şi în judeţele Cluj, Constanţa, Dolj, Ialomiţa, Iaşi, Timiş şi Vâlcea.