Peste 30 de seniori activi din București au participat pe 31 Ianauarie 2020 la cea de-a doua ediție „Senior Café: (Pe)trecerea timpului împreună”. Seniorii s-au întâlnit, s-au cunoscut, au vorbit, au cântat, au dansat, au recitat poezii și au petrecut 3 ore într-o atmosferă…magică. Invitatul special al serii, cântăreața Elena Gafton, a înveselit atmosfera și a dansat cot la cot cu seniorii. Și membrii ai Clubului de Seniori IV Covasna, Asociația Sfântul Arhidiacon Ștefan, Clubul Seniorilor Sector 3 si Casa de Ajutor Reciporc a Pensionarilor Omenia au participat la ediția numărul II Senior Café.
Evenimentele Senior Café sunt organizate de Asociația Magic Seniors, sponsorizate de CEC Bank și în parteneriat cu: Frame Advertising, ADD Media Communication și Seniorul.ro. La cea de-a doua ediție, prietenii de la „Crama lui Marin” s-au alăturat seniorilor și petrecerii timpului împreună.
Prima ediție Senior Café a avut loc pe 11 Decembrie 2019, urmând ca în 2020 să aibă loc cât mai multe întâlniri între seniori. Dansul și voia bună au loc o data pe lună, în Viilor Pub – un pub de karaoke din capitală.
Programul de socializare dedicat seniorilor activi din România, a apărut la sfârșitul proiectului „Senior Karaoke.Cântăm împreună” – un proiect al Asociației GEAC și finanțat prin programul StartONG în anul 2019. O dată cu finalizarea proiectului, Asociația Magic Seniors a dedicat petrecerea timpului împreună și de calitate, seniorilor veseli din București. Pe tot parcursul anului 2020, evenimentele vor continua atât în București cât și în alte orașe din țară.

Următorul eveniment Senior Café va avea loc pe 21 Februarie de la ora 17:00, la Viilor Pub – Șoseaua Viilor 95A.

Links