Împreună cu tineri interesați de tematicile de mediu, vom discuta despre Conferința Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice - COP 26. Alături de noi, vor fi: climatologul Roxana Bojariu, care coordonează Grupul de cercetare privind variabilitatea și schimbarea climatică, din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) și Călin Iorga, student în cadrul Universității Politehnice din București, care a participat, ca reprezentat al asociației Clean Path Initiative, la COP 26.
Împreună cu invitații noștri vom discuta despre efectele negative ale încălzirii globale, despre rolul COP 26 și al altor conferințe internaționale în adoptarea deciziilor necesare accelerării eforturilor pentru combaterea schimbărilor climatice și despre eforturile tinerilor din România în combaterea schimbărilor climatice.
„Tinerii sunt cei care vor resimți cel mai acut, consecințele lipsei noastre de acțiune de azi și tot ei vor fi cei care vor trebui să găsească soluții de atenuare și adaptare la schimbările climatice. De aceea ne adresăm lor și dorim să îi invităm să participe la acțiuni concrete de combatere a schimbărilor climatice” a precizat Mihai Dănilă – coordonatorul activității Serile Climei, doctorand SNSPA
“Adaptarea la schimbările climatice presupune mai întâi educare și conștientizare. Prin acest demers continuăm acțiunile noastre de conștientizare privind schimbările climatice și de implicare a tinerilor în luarea deciziilor cu privire la problemele de mediu și climă” – Lavinia Andrei, președinte TERRA Mileniul III