Un grup de tineri din Galati, pasionati de teatru, au avut o initiativa extraordinara despre care merita sa spunem tuturor!
Sase tineri din Galati, elevi si studenti, care formeaza Trupa “Baobabii” si pe care Ii leaga pasiunea pentru teatru s-au gandit ca astfel ar putea chiar sa-i ajute pe cei mai putin norocosi decat ei. S-au gandit la copiii, tinerii si familiile aflate in dificultate, sprijinite de Fundatia “Inima de copil”. Ne cunosteau deja, am colaborat cu cativa ani in urma, tot la o actiune caritabila.
Au pus in scena o adaptare dupa “Micul print”, o piesa in trei acte pe care o prezinta sambata, 27 septembrie 2008, ora 18 la Teatrul “Gulliver”. Ei s-au ocupat de tot ce inseamna organizare: l-au contactat pe domnul Stelian Stancu, directorul Teatrului “Gulliver” pentru sala, au realizat si distribuit afise, fluturasi, invitatii. Trebuie sa va mai spunem ca tot ei au scris textul adaptarii, au improvizat costumele si toate celelalte.
Dar cel mai important lucru dintre toate credem ca este implicarea lor in comunitate, dorinta de a-i ajuta pe ceilalti. Astfel, fondurile stranse in urma vanzarii invitatiilor vor fi donate Fundatiei “Inima de Copil” care ii va folosi pentru materiale educationale si activitati practice la Centrul de Zi pentru copii de la Pechea. Aici vin zilnic 15 copii din familii in dificultate.
Ne dorim sa fie cat mai multe initiative de acest fel din care toata lumea are de castigat! I-am intrebat pe entuziastii actori daca au un mesaj pentru tinerii ca ei din orasul nostru: “Trebuie sa ai curaj pentru ca asta este primul lucru care lipseste. Cand indraznesti, vezi ca usile incep sa se deschida!”
Sambata seara va invitam la un exercitiu de frumos si de implicare!
Echipa Fundatiei “Inima de copil”