Fundația Serendinno vă propune să participați la două noi cursuri organizate în luna ianuarie, pentru a încheia luna eficient:
-29 ianuarie - atelierul "Recrutare și selecție" și
-31 ianuarie - cursul "PR for non-PR. Relațiile publice pe înțelesul tuturor".

Cursul „Recrutare și selecție” este susținut de Corina Ștefan, Managerul de Resurse Umane al Fundației Serendinno și un profesionist cu peste 15 ani de experiență practică în managementul și administrarea resurselor umane. Atelierul se desfășoară pe parcursul a trei ore și trece în revistă toate etapele unui proces de recrutare și selecție, de la strategie la angajarea candidatului cel mai bun, cu studii de caz relevante, în contextul unei piețe a muncii care pune probleme și celui mai experimentat recrutator.

Cursul "PR for non-PR_ Relațiile publice pe înțelesul tuturor" este dedicat persoanelor care vor să afle ce înseamnă relațiile publice și să capete noțiunile de bază pentru a se putea descurca ușor puse în fața provocărilor acestui domeniu. Dacă v-ați întrebat vreodată în ce constă activitatea unui PR-ist, cum să spuneți povestea unui proiect/ a unei organizații/ a unui eveniment, cum să alcătuiți un plan de comunicare, cum să concepeți și să organizați un eveniment, sau chiar și doar cum să scrieți un text publicabil (un comunicat de presă, de exemplu), întâlnirea pe care v-o propunem vă va oferi răspunsurile căutate, pe scurt și la obiect. Cursul are o durată de opt ore și este susținut de Liana Rusu, Directorul de comunicare al Fundației Serendinno, cu o experiență profesională de aproape 20 de ani în mediul privat, în corporații și în organizații neguvernamentale.

Vă mulțumim anticipat pentru interes și vă stăm la dispoziție pentru eventuale întrebări la e-mail info@serendinno.ro sau la telefon 031 437 91 99.
Puteți afla detalii despre cele două cursuri și vă puteți înscrie accesând linkurile de mai jos:

Links