Joi, 2 Aprilie 2009, cu ocazia "Zilei mondiale de conştientizare asupra problematicii autismului"/"World Autism Awarness Day", stabilită de către Organizaţia Naţiunilor Unite, din care face parte şi România, Asociaţia de sprijin pentru copii şi tineri cu autism Aura Mundi Dâmboviţa organizează două evenimente care să marcheze această zi.
Primul eveniment este organizat sub patronajul Prefecturii Dâmboviţa şi constă într-o întâlnire cu reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene, printre care vor fi Prefectura Dâmboviţa, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Primăria Târgovişte, Direcţia de asistenţă socială şi Consiliul Local Târgovişte, Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa, Spitalele judeţean şi municipal/secţiile de neuropsihiatrie, Direcţia pentru Protecţia Copilului Dâmboviţa, Inspectoratul pentru persoane cu handicap şi Direcţia Muncii Dâmboviţa, Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa şi Şcoala specială Târgovişte, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dâmboviţa şi Poliţia Târgovişte, Universitatea Valahia din Târgovişte. Această întâlnire informativă va avea loc în sala mică a Prefecturii de la etajul 1, începând cu ora 10.00, scopul fiind discutarea problemelor cu care se confruntă atât familiile celor diagnosticaţi cu autism, cât şi cele cu care se confruntă instituţiile care au atribuţii în acest domeniu.
Al doilea eveniment este o întâlnire cu părinţi ai unor copii şi tineri cu autism din judeţul nostru, întâlnire ce va avea loc începând cu ora 13.00 în sala de audienţe/căsătorii a Primăriei Târgovişte (corp B, parter).
Vă invităm să participaţi la aceste evenimente şi vă rugăm să ne sprijiniţi în mediatizarea lor.
Cu respect şi prietenie,
Sebastian Niţă,
preşedintele Asociaţiei de sprijin pentru copii şi tineri Aura Mundi Dâmboviţa