Povestea unui proiect ambasador de țară, câștigător al Premiului European Pentru Patrimoniu 2023
Interviu cu Anna Szekely, director executiv al Asociației Tășuleasa Social
Un material realizat de Laura-Lucia Găvan
Via Transilvanica (VT) sau Drumul care Unește este primul traseu de drumeție de lungă distanță din România, care se întinde pe 1.400 km, în 20 de regiuni etnice și culturale diferite din țară și de-a lungul a 400 de comunități, prezentând 12 situri din patrimoniul mondial UNESCO.
30 de proiecte remarcabile de patrimoniu din 21 de țări au primit cea mai înaltă distincție europeană în domeniu, Premiul Europa Nostra. Printre ele și acest proiect-fanion dezvoltat de Asociația Tășuleasa Social.
Inițiativa îi aparține lui Alin Ușeriu, președintele organizației Tășuleasa Social, și reprezintă un traseu care trece prin 400 de localități, 10 județe (Suceava, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Brașov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin și Mehedinți), fiind împărțit în șapte ținuturi cultural-istorice.
Mai multe despre acest traseu inedit poți afla chiar de pe site-ul proiectului, unde găsești și secțiunea Ghidul Drumețului, care include un PDF cu toate informațiile utile, punctual, pe zile și locuri, de-a lungul traseului.
Ce înseamnă pentru Asociația Tășuleasa Social și pentru proiectul Via Transilvanica câștigarea premiului Europa Nostra?
Orice fel de recunoaștere a proiectului, fie la nivel național, fie internațional, este o confirmare a faptului că oamenii aveau nevoie de un drum ca Via Transilvanica. Am concurat cu multe proiecte foarte bune. Să câștigăm acest premiu ne oferă un nivel de încredere foarte important, mai ales în această fază a proiectului, cea de mentenanță și promovare, care nu mai este la fel de atrăgătoare pentru investiții și donații cum era faza de construcție a proiectului, când puteai să ai propriii kilometri de traseu. De la bun început, am considerat că Via Transilvanica reprezintă un adevărat ambasador al țării, modalitatea ideală de a cunoaște România la pas. Iar când vine vorba de străini, care ori nu știu nimic despre România, ori au auzit lucruri mai puțin bune, sau diverse stereotipuri, un astfel de drum poate să uimească. Dar pentru a face asta, trebuie ca vestea să ajungă la ei. Cred că această recunoaștere din partea Europa Nostra va contribui semnificativ, iar pentru asta eu sunt recunoscătoare și onorată.
Care considerați că sunt cele mai mari schimbări pe care le aduce Via Transilvanica în peisajul proiectelor din România de acest gen?
Este vorba de foarte multe comunități rurale care nu au existat niciodată real pe o hartă turistică a României. Aceste sate depopulate, unde au rămas în mare parte doar cei înaintați în vârstă, care nu oferă niciun motiv unui tânăr să rămână. Ba din contră, e o situație care te obligă să pleci, undeva unde e “mai bine”. Ei bine, Via Transilvanica conduce la găsirea de soluții la nevoile localnicilor, unele relativ simplu de îndeplinit. Astfel, oamenii își deschid casa pentru a primi drumeți peste noapte, oferă de mâncare sau chiar produse locale, uneori chiar ghidaj turistic. Se creează oportunități nesperate de dezvoltare economică a zonelor. Din nou, drumeții de pe VT sunt oameni care au nevoi minime, este un turism lent, în tihnă, care nu produce încă efecte negative nici asupra mediului, nici în comunitățile de oameni. Dar poate o schimbare și mai importantă este cea a perspectivei. E cu adevărat altceva să-ți cunoști țara la pas, să ai un sigur lucru de făcut într-o zi: să ajungi din punctul A în punctul B. Să-ți dai seama de diversitatea etnică, culturală, istorică, gastronomică și geografică a țării pe propria piele. Iar schimbarea pe care o simte fiecare dintre noi în timpul și la finalul unei drumeții de lungă distanță este ceva ce aproape nu pot numi. Tocmai pentru că e o experiență atât de puternic personală. Poate aș îndrăzni să spun că este aproape întotdeauna o experiență vindecătoare.
Și care sunt cele mai mari provocări pe care le aveți în dezvoltarea proiectului?
Există o poftă inexplicabilă pentru distrugere în oameni. Iar proiectul încă nu a părăsit de tot cuibul. Echipa de la Tășuleasa Social, care are tabăra de bază la Piatra Fântânele, în Pasul Tihuța, încă este principalul turn de control, unde se adună și toate veștile bune, dar și tot felul de nenorociri. Chiar acum, echipa e în teren, lucrează pe traseu. Desigur, e imposibil de imaginat că 1.400 de kilometri să rămână exclusiv în grija noastră. Și acum avem “părinți de drum”, oameni sau organizații care locuiesc în preajma traseului, care adoptă 1-5 kilometri de care se îngrijesc constant, sub îndrumarea noastră. Iar pentru a asigura mentenanța unui traseu de asemenea anvergură, e nevoie de sprijin financiar, care e mai dificil de obținut în această fază a proiectului. Și, oricât de onorați suntem noi la Tășuleasa să fim “părinții biologici” ai acestui proiect, e nevoie de colaborare cu diferiți actori implicați, de la sectorul public la cel privat. E absolut necesară implicarea statului într-un proiect național de turism, cu recunoaștere internațională, realizat de un ONG, din fonduri private, cu implicarea a mii de voluntari care au crezut în potențialul unui astfel de traseu de lungă distanță.
Cum ați colaborat cu ONG-uri pentru dezvoltarea proiectului? Care a fost aportul organizațiilor și cum ați reușit o coeziune?
Fiecare regiune de pe traseu a venit cu provocările ei. Noi am mers mereu în recunoaștere, unde inițial ajungeam destul de orbi, pentru că socoteala de la acasă, de la birou, rareori se potrivea cu cea din teren. De cele mai multe ori, ong-uri sau persoane fizice veneau înspre noi, auzind de proiect. Un email: așa au început majoritatea colaborărilor. În locurile unde am găsit astfel de ONG-uri, am lucrat foarte bine.
Cum ați reușit colaborarea public-privat, dat fiind că ați colaborat atât cu ONG-urile, cât și cu instituțiile publice?
Prima porțiune de traseu pe care am amenajat-o a fost în județul Bistrița-Năsăud, locul care e acasă pentru noi. Să nu uităm că Tășuleasa Social este un ONG cu peste 22 de ani de activitate, timp în care ne-am ocupat de multe proiecte, majoritatea pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud. Aici, colaborarea cu autoritățile era deja foarte bună, toată lumea știa că dacă Tășuleasa vrea să facă ceva, era ceva fain. Au avut mare încredere în noi. Ulterior, drumeții au început să parcurgă aceste mici porțiuni amenajate și inevitabil vestea drumului a mers mai departe. În plus, proiectul are niște ambasadori, persoane publice și nu numai, care îi reprezintă și vorbesc despre el cu atâta drag și încredere, că au început și cei din afara județului nostru să ne creadă pe cuvânt. Așadar, am putea zice că datorăm această colaborare oamenilor care au folosit traseul, celor care au vorbit despre el și desigur discuțiilor preliminare pe care le-am avut cu fiecare administrație locală de pe traseu. Și n-au fost puține. Cam 140 de unități administrative-teritoriale pe întreaga lungime a traseului, de 1.400 de kilometri. Astfel, putem spune că drumul acesta îi unește chiar și pe cei cu diferite culori politice.
Care sunt schimbările pe care le puteți observa deja în comunitățile incluse în traseu?
Există un soi de mândrie, să-ți treacă Via Transilvanica prin fața casei. Să ai o bornă pe uliță. Dacă la început, localnicii îi vedeau pe drumeți ca niște extratereștri cu intenții stranii: de ce să mergi atâta pe jos, când ai putea să tai distanța pe șosea cu mașina, acum oamenii au început să se înțeleagă. Localnicii înțeleg nevoile drumeților, uneori oferă sfaturi de drum, oferă apă sau un fruct, fără să mai fie întrebați. Iar asta mi se pare o schimbare foarte importantă, că oamenii încep să își asume acest drum, să-și găsească rolul în această poveste.
Cât de mult credeți că va fi revitalizat turismul local, o dată cu cei care vor parcurge traseul?
Cred că este extraordinar de important că VT scoate la lumină România autentică. Trebuie doar să începi călătoria să-ți dai seama că despre asta era vorba dintotdeauna, poate mai mult decât alte forme de turism existente până în acest punct. Această formă de turism lent, în tihnă, oferă beneficii de ambele părți, e lesne de înțeles de ce. Deja sunt semne ale acestei “revitalizări”. Le cunosc la prima mână, oamenii încă ne sună să ne spună. Un caz foarte fain e o familia tânără din satul Atia, din județul Harghita, care și-au deschis o agro-pensiune cam în perioada în care amenajam traseul la ei în județ. De fapt, echipa care a documentat traseul în Ghidul Drumețului, ele au fost primele cliente. După primul sezon de drumeții, ne-au sunat uimiți să ne spună că dacă nu exista VT, ar fi intrat în faliment. Exemple de felul acesta sunt multe.
Cum poate contribui proiectul la conservarea patrimoniului local?
Din nou, drumeția pe Via Transilvanica este atentă cu mediul și comunitățile de oameni. Sunt valori importante pentru organizația noastră, pe care le-am întrunit în acest proiect. În aceeași măsură, VT nu se ferește să arate oamenilor și problemele naturii, în mod special despăduririle. Când ajungi în mijlocul unei defrisări masive, nu mai poți fi indiferent. La fel se înâmplă și cu alte elemente de patrimoniu cultural, pe care ai vrea să le poată vedea intacte și copii copiilor tăi Dar pentru a putea să-ți iubești țara în felul acesta, trebuie în primul rând să o cunoști. Și asta face VT foarte bine - te ajută să o cunoști, să o (re)descoperi.
Câți turiști estimați ca vor parcurge traseul într-un an?
Încă nu există o formă oficială de înregistrare a drumeților. Deocamdată noi estimăm numărul lor bazându-ne pe numărul de carnete de drumeț achiziționate de pe shop.viatransilvanica.com și pe drumeții care ne calcă pragul, la sediul Tășuleasa Social. Este vorba de mii, poate chiar peste 10.000 de drumeți care merg deja pe VT în fiecare sezon, încă de dinainte de inaugurarea oficială a celor 1.400 de kilometri din 8 octombrie 2022, de la Alba Iulia. Sunt oameni care parcurg porțiuni mici, într-un final de săptămână. Sau oameni care își petrec concediul de vară pe o porțiune de traseu. Există și un număr mic de oameni care fac tot drumul odată. Iar cei care au parcurs o bucată într-un an, se întorc în anul următor să continue. Deja am auzit povești creative despre cum poți parcurge acest drum, cu întâlniri la mijloc, cu aceeași gașcă în fiecare an, cu soțul sau soția, cu copilul, cu câinele etc.
Cum vă propuneți să continuați să dezvoltați Via Transilvanica până în 2024?
Vom continua să rezolvăm lucruri. Este un proiect viu, în continuă schimbare. Vrem să fie întotdeauna cea mai bună variantă a lui. Îl vom remarca anual, pe porțiuni, vom încerca să îmbunătățim rețeaua de cazări, infrastructura, să obținem legi care să protejeze astfel de trasee etc. Și cel mai important, am vrea/ vrem/ ne propunem să-l facem cât mai cunoscut pe plan național și internațional. Drumeții sunt jumătate din acest proiect. Imaginați-vă cât de inutile ar fi toate aceste eforturi, dacă oamenii nu ar vrea să parcurgă acest drum. Și acești oameni devin oameni ai drumului, o comunitate care merită toate lucrurile de mai sus.
În final, ce poate impune Via Transilvanica ca un model de bune practici privind revitalizarea turismului local și conservarea patrimoniului? Ce diferențe și ce asemănări sunt între proiectul Asociației Tășuleasa Social și alte proiecte similare europene?
Traseul s-a inspirat mult din proiecte asemănătoare din Europa sau America de Nord, fie că vorbim de El Camino sau de Pacific Trail. Totodată, a adus împreună valorile organizației noastre, a creat o poveste și o comunitate și astea cred că sunt două elemente importante, diferențiatoare. În plus, nu știm să mai existe un traseu de lungă distanță maract cu borne kilometrice de andezit, sculptate individual de artiști locali și internaționali, care transformă traseul într-o expoziție de sculptură în aer liber, cea mai lungă, după știința noastră. Mai cred că VT a promovat o oarecare simplitate, folosirea unor resurse deja existente și a scos la iveală o ospitalitate celebră, de care știam cu toții, dar am descoperit altfel acest parcurs.