Pentru a marca Ziua Mondială a Dermatitei Atopice 2020 și a le fi alături persoanelor care trăiesc zi de zi cu această afecțiune, Sanofi Genzyme și Regeneron lansează la nivel global a doua ediție a programului de granturi „Agenții Schimbării”.

„Agenții Schimbării” este o inițiativă tip provocare, prin care se dorește identificarea de noi soluții în combaterea celor mai mari provocări cu care se confruntă persoanele care trăiesc cu dermatită atopică (DA), o boală cronică inflamatorie a pielii. Programul se adresează organizațiilor non-profit, inclusiv (dar nu limitat la) asociațiilor de pacienți și profesionale, precum și persoanelor fizice sau grupurilor de persoane fizice care lucrează în parteneriat cu orice tip de organizație non-profit.

Criza sanitară COVID-19 ne-a dovedit încă o dată cât de important este să ne unim forțele și să colaborăm pentru a găsi cele mai eficiente și rapide soluții. Tocmai această putere a inovației colaborative dorim să o valorificăm prin lansarea provocării «Agenții Schimbării». Sanofi Genzyme își dorește să inspire comunități, asociații de pacienți, grupuri și organizații non-profit din întreaga lume, care să colaboreze și să genereze soluții transformative pentru unele dintre cele mai mari probleme cauzate de dermatita atopică, în beneficiul celor care suferă de această afecțiune”, a declarat dr. Doina Mușetescu, General Manager Sanofi Genzyme, Romania & Moldova. „Implicarea și entuziasmul comunității globale din ediția precedentă ne-au dovedit că, împreună, putem produce o schimbare în bine în viața persoanelor cu dermatită atopică și a familiilor acestora. Suntem mândri să lansăm cea de-a doua ediție a programului și suntem convinși că ideile și soluțiile generate vor fi extraordinare”, a completat Doina Mușetescu.

Tema ediției de anul acesta este „Confruntarea cu incertitudinea”, ilustrând nu doar contextul actual, ci și nevoia de a identifica soluții la imprevizibilitatea zilnică a dermatitei atopice. Propunerile de proiecte pot fi trimise în perioada 14 septembrie – 12 octombrie 2020. Acestea vor fi revizuite de o comisie de experți compusă din lideri globali din comunitatea dermatitei atopice, precum și reprezentanți ai Sanofi Genzyme și Regeneron. În final, la nivel global, vor fi alese maximum cinci propuneri de proiecte, cărora le vor fi acordate câte un grant în valoare de până la 10.000 USD. De asemenea, beneficiarii granturilor vor avea posibilitatea să prezinte și să discute ideile lor cu specialiști în inovație din domeniul sănătății, pentru a le putea transpune apoi în soluții în sprijinul comunității pacienților cu dermatită atopică. Informații detaliate despre cerințele propunerii și procesul de evaluare pot fi accesate la link: https://bit.ly/2Y3TFsG.    

Dermatita atopică este o boală cronică inflamatorie, a cărei formă moderat – severă este caracterizată de simptome imprevizibile persistente precum pruritul intens, uscăciunea și crăparea pielii; sângerarea și supurațiile tegumentului se pot agrava brusc și pot provoca tulburări semnificative în viața persoanelor care trăiesc cu această boală. Impactul dermatitei atopice forma moderată până la severă, inadecvat controlată, asupra calității vieții persoanelor afectate, merge dincolo de efectele fizice, vizibile cu ochiul liber. Incertitudinea continuă referitoare la momentul apariției următoarei erupții cutanate poate genera uneori teamă și anxietate. La toate aceste aspecte se adaugă, de multe ori, și lipsa de înțelegere sau de empatie din partea prietenilor, colegilor de muncă sau de clasă sau a altor persoane cu care acești pacienți interacționează, fiindu-le afectată semnificativ bunăstarea emoțională și psihosocială”, a declarat Dr. Andrei Teodorescu, Director Medical Sanofi Genzyme, Romania & Moldova.

Prima ediție a programului „Agenții Schimbării” a abordat teme precum bullying-ul sau prejudecățile cu care se confruntă adulții și adolescenții care trăiesc cu dermatită atopică.  În 48 de zile au fost înscrise 44 de propuneri de proiecte. Au fost trimise idei din 15 țări, care au variat de la eforturi locale mici la nivel local, până la grupuri de susținere a pacienților la scară largă, cu acoperire globală. Lista proiectelor care au primit finanțare poate fi consultată aici: https://www.sanofi.com/en/about-us/our-stories/the-agents-of-change-challenge