Continuand traditia inceputa din anul 2004, Fundatia Sensiblu desfasoara in perioada 25 noiembrie – 10 decembrie 2008, campania „Acasa nu esti la inchisoare. Pleaca pana nu e prea tarziu", prin care doreste sa atraga atentia intregii comunitati asupra consecintelor extreme ale violentei domestice. Actiunile se inscriu in seria manifestarilor internationale sub denumirea „V-Days – 16 Zile Internationale de Activism impotriva Violentei asupra Femeii”. In aceasta perioada, in multe tari de pe toate continentele, barbatii, femile, copiii si adolescentii isi manifesta protestul impotriva oricaror manifestari de violenta in cadrul familiei – mai ales asupra femeilor si copiilor - purtand Panglica Alba, simbolul international al luptei impotriva violentei domestice.

Fundatia Sensiblu doreste sa atraga atentia publicului asupra unora dintre cele mai grave consecinte ale violentei domestice si a modului in care, printr-o implicare responsabila, putem preveni aceste consecinte. Violenta domestica este o incalcare a drepturilor omului cu grave efecte sociale, economice, psihologice, fizice si sexuale, asupra tuturor membrilor unei familii.

Manifestarile si consecintele extreme ale violentei domestice pot duce pana pierderea vietii celor implicati si reprezinta focus-ul campaniei 2008 -  „Acasa nu esti la inchisoare. Pleaca pana nu e prea tarziu”. Este deja a cincea editie de campanie impotriva violentei domestice desfasurata de Fundatia Sensiblu si Programul Casa Blu pentru asistenta si servicii multidisciplinare destinate copiilor si femeilor supravituitori ai violentei domestice - o usa mereu deschisa din anul 2002. Acest program este singurul program comunitar al unei fundatii corporatiste din Romania care ofera servicii directe.

Informatii suplimentare despre activitatile acestei campanii si serviciile desfasurate de Programul Casa Blu - Fundatia Sensiblu puteti gasi la www.fundatiasensiblu.ro