Brico Dépôt sprijină renovarea spațiilor din incinta Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării – Universitatea București, contribuind cu materiale de construcții, corpuri de iluminat și mobilier pentru modernizarea clădirii.
Astfel, sala de curs 613, cancelaria, terasa studenților și terasa profesorilor au fost renovate exclusiv cu materiale din portofoliul Brico Dépôt, proiectul finalizându-se la începutul acestui an universitar.
“Ne dorim să susținem și să ne implicam activ în astfel de proiecte, pentru a îmbunătăți spațiile în care ne desfășurăm activitatea, unde locuim, învățăm sau lucrăm zi de zi. Datorită calității ridicate și design-ului modern, produsele din portofoliul nostru sunt foarte versatile, fiind potrivite atât pentru nevoi individuale, cât și pentru familii sau pentru un context de învățare și socializare. Astfel, ne bucurăm că am putut contribui la modernizarea clădirii Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității București, astfel încât profesorii și studenții să beneficieze de cele mai bune condiții”, a precizat Adela Smeu, CEO Brico Dépôt România.
Parteneriatul dintre Brico Dépôt și Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării este unul pe termen lung și include, pe lângă proiectul de renovare a clădirii facultății, și încheierea unui acord de practică pentru studenți. În cadrul acestuia, studenții vor beneficia de programe de internship în mai multe departamente ale Brico Dépôt România, precum HR și PR & Comunicare.
“Parteneriatul cu Brico Dépôt aduce un plus infrastructurii sediului Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării și contribuie la amenajarea unui spațiu de lucru modern, plăcut și adecvat cerințelor actuale și exigențelor studenților și profesorilor noștri. Acordul nostru implică și studenții FJSC care sunt cu atât mai motivați să participe la stagiile de practică oferite de Brico Dépôt România în departamentele de HR, PR, Comunicare ale companiei”, a declarat Antonio Momoc, decanul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București.
Proiectul de renovare a fost realizat cu implicarea designer-ului Irina Solomon. O importanță deosebită a fost acordată păstrării autenticității clădirii, pentru ca lucrările de modernizare să nu afecteze arhitectura inițială a acesteia.
Sediul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării se află la etajul 6 al clădirii din bld. Iuliu Maniu, nr 1- 3, Complex Leu. Clădirea a fost construită între 1974 – 1976, fiind proiectată de arhitectul Constandin Rulea și echipa formată din: Arh. Mircea Anania, Arh. Octav Dimitiriu, Ing. Traian Pop.